Reprezentanții RBL solicită Guvernului ca orice modificare fiscală să fie făcută de anul viitor

Guvern sedinta
FOTO: INQUAM Photos/Octav Ganea

Reprezentanţii Romanian Business Leaders (RBL) au solicitat, miercuri, într-o întâlnire la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu şi alţi reprezentanţi ai Guvernului, ca termenul de implementare a oricăror măsuri care „îngreunează povara fiscală” pentru companiile din România să aibă un termen de aplicare de 6 luni, aşa cum este asumat prin Codul fiscal, a declarat reprezentantul RBL Marius Ştefan.

„Am avut un dialog constructiv cu primul-ministru şi ce ne-a bucurat este faptul că identificăm foarte clar care este problema Guvernului şi problema Guvernului nu este doar pe zona de venituri, de creştere a veniturilor, ci şi pe optimizarea cheltuielilor. Şi, ce ne-a bucurat, cu asta am început, am început cu măsurile pe care le-au anunţat şi public, atât ministrul de Finanţe, cât şi primul-ministru, în această dimineaţă, de a reduce cheltuielile bugetare şi e o listă destul de lungă de măsuri. În paralel cu asta am discutat de posibile metode de a creşte încasările la bugetul de stat. Şi, aici, am discutat despre creşterea colectării de către ANAF, am discutat despre eliminarea inechităţilor, eliminarea facilităţilor pentru anumite categorii. Şi ce am obţinut din partea primului-ministru – am obţinut invitaţia la un dialog. Noi sperăm ca în viitor aceste măsuri să fie publice înainte să le găsim în presă, am vrea ca ele să urmeze circuitul decizional. Şi, foarte important, noi solicităm ca legea să fie respectată şi termenul de implementare a oricăror măsuri care îngreunează povara fiscală pentru companiile din România să aibă un termen de aplicare de şase luni de zile, aşa cum este asumat prin Codul fiscal. (…) Solicitarea noastră a fost foarte clară, orice modificare, orice intenţie a Guvernului am vrea să fie începând cu anul viitor, să intre pe următorul buget, ca să avem timp să reacţionăm”, a afirmat Marius Ştefan.

El a precizat că, în cadrul discuţiilor, s-a transmis din partea guvernamentală că măsurile ar urma să se aplice în două etape, o parte de la 1 septembrie şi o altă parte de la 1 ianuarie.

„Mesajul pe care l-am primit a fost că vor fi majorări în două trepte, cuvântul majorare nu este cuvântul preferat de către Guvern, ci reajustare, ăsta a fost termenul folosit, o parte dintre ele vor intra în vigoare de la 1 septembrie, aşteptăm şi noi să vedem care vor fi acelea, mai e mai puţin de o lună, şi o parte vor intra de la 1 ianuarie”, a explicat reprezentantul RBL.

Marius Ştefan a adăugat că nu au fost prezentate măsurile fiscale care urmează să fie aplicate, întrucât, a completat el, „din câte ştim nu există un acord în coaliţie”.

El a punctat că, în opinia reprezentanţilor Romanian Business Leaders, unele dintre măsurile care se doresc aplicate pot face „mai mult rău, decât bine”.

„Bineînţeles, am vrut să fim consultaţi înainte pentru că unele din măsuri, în opinia noastră, fac mai mult rău, decât bine. (…) În intenţia de a strânge mai mulţi bani la buget, dacă, eu ştiu, o majorare de TVA sau o majorare de acciză creşte cumva evaziunea fiscală, s-ar putea ca rezultatul să fie o scădere a încasărilor la buget, adică exact contra intenţiei legiuitorului”, a transmis Marius Ştefan.

Pe de altă parte, a spus el, o creştere a impozitelor pentru microîntreprinderi este înţeleasă de reprezentanţii RBL.

„Aici, am explicat premierului că înţelegem. Sunt multe cazuri în România în care microîntreprinderile sunt folosite, de fapt, ca un vehicul pentru plata salariilor. Este ceva care, noi, ca mediu de afaceri, nu încurajăm, nu ne dorim ca această situaţie să continue. În acelaşi timp, nu am vrea să lovim şi în micile afaceri. (…) Am exprimat, mai departe, îngrijorarea noastră, am cerut un studiu de impact bugetar pe praguri de venit, acum să vedem cu ce vor veni”, a indicat Marius Ştefan.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: