Reprezentanţii Universităţii Bucureşti resping criticile aduse de Asociaţia Studenţilor privind condiţiile din căminele din Campusul Grozăveşti, arătând că acestea nu sunt deschise pe perioada vacanţei de vară, cu o excepţie, şi că se fac lucrări de igienizare pentru ca la cazarea studenţilor condiţiile să fie corespunzătoare.
Universitatea din Bucureşti (UB) a transmis, marţi, precizări cu privire la sesizarea de sustragere a unor bunuri din Campusul Grozăveşti din Bucureşti în 30 iulie şi la scrisoarea deschisă şi adresa semnată de Ivaşc M.-C. Alexandra, ca preşedinte al Asociaţiei Studenţilor din Universitatea Bucureşti (ASUB), şi depusă la Rectoratul Universităţii din Bucureşti în 31 iulie.
Potrivit sursei citate, Campusul Grozăveşti din Bucureşti este administrat în comun de Universitatea din Bucureşti (UB) şi de Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti (UMF), în acelaşi perimetru existând cămine aparţinând ambelor universităţi. În prezent, campusul are, în perimetrul exterior, un regim semideschis, el fiind tranzitat zilnic şi de locuitorii din blocurile situate în exteriorul campusului pentru plimbare şi în drum spre mijloacele de transport public. Verificarea identităţii studenţilor se face, în prezent, la intrarea în căminele în care sunt cazaţi.
Reprezentanţii Universităţii Bucureşti precizează că, dacă studenţii UB şi cei ai UMF doresc schimbarea regimului semideschis, acest lucru trebuie solicitat conducerii celor două universităţi de către reprezentanţii legitimi ai studenţilor şi ţinându-se cont de faptul că orice sistem de verificare, fie el electronic, cu cartelă, sau prin legitimare, nu va putea fi realizat cu evitarea unor aglomerări în condiţiile în care, în perioadele de cursuri şi examene, campusul găzduieşte în jur de 4.500 de studenţi, care se deplasează zilnic de mai multe ori în afara acestuia.
„Domnişoara Ivaşc M.-C. Alexandra, care a semnat adresa înaintată Rectoratului Universităţii din Bucureşti în calitatea asumată de preşedintă a Asociaţiei Studenţilor din Universitatea Bucureşti (ASUB), nu mai are calitatea de studentă a Universităţii din Bucureşti, fiind exmatriculată de la ambele facultăţi pe care le urma, astfel de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, specializarea Pedagogie, în data de 18 mai 2023 şi de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, specializarea Asistenţă Socială – Învăţământ la distanţă (ID), în data de 10 iulie 2023; potrivit Statutului Asociaţiei Studenţilor din Universitatea Bucureşti, Art. 9, alin. (1), calitatea de membru a asociaţiei încetează odată cu pierderea calităţii de student; prin urmare, din data de 10 iulie 2023, domnişoara Ivaşc M.-C. Alexandra nu mai are nici calitatea de studentă şi nici pe cea de membră a ASUB”, se mai arată în comunicatul UB.
Reprezentanţii instituţiei adaugă că, potrivit Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor de cămine în Universitatea din Bucureşti, ASUB, împreună cu Consiliul pentru Probleme Studenţeşti (CPS), are obligaţia să organizeze alegeri pentru şefii de cămin din rândul studenţilor cazaţi, care, potrivit Art. 28, lit. b), e), g), au obligaţia să informeze administratorul de cămin cu privire la orice abatere sau neregulă constatată în cămin, inclusiv a angajaţilor, şi să întocmească rapoarte trimestriale asupra stării căminelor. Ei afirmă că aceste alegeri nu au mai fost organizate de ASUB şi CPS de trei ani.
Conform aceleiaşi surse, luni, 31 iulie, înainte de a lua la cunoştinţă adresa ASUB – mai exact în jurul orei 8:00 –, Direcţia Generală Administrativă a Universităţii din Bucureşti a dispus, ca urmare a incidentului de sustragere a unor bunuri ce a fost semnalat în 30 iulie 2023, constituirea, începând cu 1 august, a unei patrule mobile în campus, patrulă de pază care îşi va desfăşura activitatea în intervalul orar 16:00 – 6:00, zilnic.
De asemenea, s-a dispus înlocuirea tuturor agenţilor de pază de la căminele C şi D din Campusul Grozăveşti pentru a împiedica accesul persoanelor străine, blocarea căilor de acces în campus, altele decât cele de la căminul A1 şi Facultatea de Filosofie (exista o cale de acces utilizată, cu precădere, de către studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti care locuiesc în căminul E din Grozăveşti).
„Au fost identificate pe camerele de supraveghere imagini care surprind momentul furtului şi a fost înştiinţată poliţia; menţionăm, pe această cale, că sistemele de supraveghere funcţionează, contrar celor afirmate de domnişoara Ivaşc M.-C. Alexandra în adresa depusă la Rectoratul Universităţii din Bucureşti”, mai arată reprezentanţii universităţii.
Ei adaugă că, pe perioada vacanţei de vară, căminele C şi D din Campusul Grozăveşti nu sunt deschise pentru cazare, excepţie a făcut căminul D pe perioada derulării evenimentului UB Summer University.
Astfel, pe perioada vacanţei de vară, în căminele închise se vor desfăşura lucrări de igienizare, astfel încât la începutul anului universitar camerele să îndeplinească toate condiţiile de cazare. „Ca de fiecare dată, camerele care nu îndeplinesc condiţii propice de cazare nu vor fi incluse în acest circuit”, arată aceştia.
De asemenea, pentru asigurarea condiţiilor de cazare, aşa cum au fost prevăzute deja în Planul anual de achiziţii întocmit la finalul anului trecut, 2022, sunt în curs de desfăşurare lucrări de renovare, reabilitare şi modernizare în mai multe cămine: „Mihail Kogălniceanu” (igienizare şi înlocuire mobilier), „Măgurele G1” (reabilitare în totalitate), „Pallady” 1 (reabilitare instalaţie electrică), precum şi la unul dintre căminele aflate în discuţie – „Grozăveşti C” (reabilitare spaţii comune, holuri, înlocuire uşi acces, reparaţii şi igienizări locale în celelalte cămine); pentru asigurarea condiţiilor de cazare au fost achiziţionate deja diverse obiecte electrocasnice (plite, cuptoare, frigidere etc.).
Asociaţia Studenţilor din Universitatea Bucureşti a reclamat condiţiile precare de igienă şi siguranţă din căminele instituţiei, arătând că acestea sunt infestate de gândaci, saltelele şi pereţii au mucegai, gratiile ferestrelor se pot îndepărta din exterior, iar duşurile şi băile sunt folosite, neautorizat, de oamenii străzii. ”Căminele Groazei ale Universităţii Bucureşti reprezintă o sursă de ruşine pentru valorile de excelenţă promovate de instituţie, evidenţiind în acelaşi timp ipocrizia responsabililor”, au afirmat reprezentanţii Asociaţiei.
Poliţiştii din Bucureşti au deschis o anchetă, după ce au fost sesizaţi că au fost sustrase mai multe bunuri dintr-un cămin studenţesc din Sectorul 6. Instituţia a transmis că sunt sigure cămionele studenţeşti, acesta fiind primul incident înregistrat de la începutul anului.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News