Reprezentanţii universităţilor de medicină critică Strategia de consolidare a rolului DSU propusă de Raed Arafat

Raed Arafat
Sursa foto: Inquam photos

Reprezentanţii universităţilor de medicină şi farmacie din ţară critică Strategia de consolidare şi dezvoltare a rolului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul Sistemul Naţional de Management a Situaţiilor de Urgenţă 2024-2030 propusă de DSU şi prezentată pe site-ul MAI, considerând că propune perpetuarea unui sistem nefiresc în care există două autorităţi sanitare – Ministerul Sănătăţii şi DSU. De altfel, Ministerul Sănătăţii nu se află printre ministerele care trebuie să avizeze proiectul.

”Strategia propune perpetuarea unui sistem nefiresc, în opinia noastră, prin care, în România există două autorităţi sanitare: Ministerul Sănătăţii şi Departamentul Situaţiilor de Urgenţă, două căi de formare profesională medicală: toate specialităţile medicale şi Medicina de urgenţă, două categorii de specialişti: medicii specialişti şi medicii de medicină de urgenţă, două categorii de formatori: cadrele didactice universitare şi formatorii în medicină de urgenţă şi două bugete separate: unul pentru medicină şi altul pentru medicină de urgenţă, situaţie total anormală. Fără a minimaliza în niciun fel aportul important al medicinei de urgenţă în rezolvarea situaţiilor acute, ameninţătoare de viaţă, şi progresele remarcabile făcute în România, în acest domeniu, nu putem să acceptăm apariţia periodică a acestei tentative de segregare medicală nefirească, care pune sub o lumină nedreaptă performanţa universităţilor de medicină din România în care s-au format, de altfel, toţi medicii de medicină de urgenţă”, afirmă, într-un răspuns adresat MS,  Asociaţia Alianţa Universitară G6-UMF constituită din: Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davilla” din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş şi Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara.

De asemenea, Asociaţia Alianţa Universitară G6-UMF  consideră că Unităţile de Primiri Urgenţe (UPU) sunt structuri ale spitalelor, cu medici angajaţi în spitale, aşa încât ele nu trebuie confundate cu unităţile mobile în care echipajele de urgenţă îşi pot găsi până la un punct logica, în asociere cu alte structuri paramedicale.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: