Republica Moldova/ „Coaliție monstruoasă” la Ștefan Vodă

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Organizația teritorială a Partidului Acțiune și Solidaritate din raionul Ștefan Vodă ar fi bătut palma cu PSRM în vederea formării unei coaliții în cadrul Consiliului raional, susțin sursele Deschide.MD. Acest lucru are loc chiar a doua zi, după ce președintele PAS, Igor Grosu, a declarat că formațiunea pe care o conduce este disponibilă să formeze coaliții cu alte partide proeuropene.

Conform datelor preliminare, în urma alegerilor din 5 noiembrie, PAS a obținut 12 mandate de consilier raional în Ștefan Vodă, iar socialiștii lui Dodon au luat 7 mandate. Astfel, cele două formațiuni dispun de 19 voturi din cele 33.

În pofida faptului că în viitorul consiliu au acces și 5 reprezentanți ai PSDE, 4 de la LOC și 2 de la Platforma DA, PAS ar fi mers la o înțelegere cu PSRM. Conform acestei înțelegeri, PAS ar urma să obțină funcția de președinte al raionului, iar cele două funcții de vicepreședinte ar urma să-i revină PSRM-ului.

Mai exact, la șefia raionului este propusă Olga Luchianu, iar vicepreședinții ar urma să fie socialiștii Vasile Maxim și Valeria Caușneanu.

Potrivit surselor noastre, în spatele acestui binom s-ar afla deputatul PAS, Ersilia Qatrawi, responsabilă de raionul Ștefan Vodă. Aceleași surse precizează că „dragostea” față de socialiștii din Ștefan Vodă a apărut încă în campania electorală, când reprezentanții PAS din raion atacau candidații formațiunilor de drepta, în timp ce despre socialiști sau reprezentanții lui Șor aceștia evitau să vorbească.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: