Skip to content
Internațional

Republica Moldova: Maia Sandu vine cu noi precizări: Trebuie să se facă transferul paşnic al puterii

b1.ro

Maia Sandu, noul premier al coaliţiei constituite săptămâna trecută între socialiştii lui Igor Dodon şi Blocul ACUM (PAS plus PPDA) a declarat joi într-un interviu pentru Europa Liberă că procesul de schimbare a puterii în Republica Moldova este deja ireversibil şi că transferul acestei puteri trebuie să se facă pe cale paşnică, potrivit portalului Deschide.md, citat de Agerpres.

Trebuie să se facă transferul paşnic al puterii. Lucrurile sunt clare pentru tot mai mulţi oameni. Votul pentru preşedintele parlamentului şi pentru guvern este absolut legal. Respectiv avem un guvern care trebuie să preia de la Partidul Democrat (până acum la putere) guvernarea. Singurul lucru pe care trebuie să-l asigurăm acum este transferul paşnic, în rest procesul este ireversibil. Nu există cale de întoarcere. Nu există nicio metodă prin care acest regim să mai existe”, a adăugat lidera PAS.

În acelaşi timp, Maia Sandu a dat asigurări că marşul organizat de alianţa PSRM-Blocul ACUM duminică va fi unul sigur pentru că vor fi curmate orice tentative de provocare.

Orice încercare de provocare sau violenţă va fi responsabilitatea clară a regimului. Acum aş vrea să le spun să nu-şi înrăutăţească şi mai tare situaţia”, a declarat premierul Maia Sandu, ales de majoritatea parlamentară ACUM-PSRM.

De la sfârşitul săptămânii trecute în Republica Moldova s-a instalat o dualitate de putere. Sâmbăta trecută, Partidul Socialiştilor (prorus) al lui Igor Dodon s-a aliat cu Blocul ACUM (PAS plus PPDA) şi au învestit un nou guvern condus de premierul Maia Sandu. Preşedinte al parlamentului a fost aleasă Zinaida Grecianîi, fosta şefă a executivului din perioada când la guvernare se aflau comuniştii lui Vladimir Voronin.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *