Skip to content
Politică

Republicanii preiau controlul asupra Senatului SUA

Alegerile pentru Congresul american au dat republicanilor majoritatea in ambele camere ale Legislativului. Presedintele Obama incepe ultimii doi ani de mandat de singuratate, notează rfi.ro.

Nu numai ca republicanii au castigat majoritatea in Senat, camera a Congresului care pana acum era controlata de democrati, dar acestia din urma au pierdut si sapte state in Camera Reprezentantilor. Iar victoria dreptei conservatoare este una care pune in umbra pe singurul personaj care nu s-a supus votului, de fapt: presedintele Barack Obama. Seful statului s-a tinut departe de campanie, dar toata campania s-a invartit in jurul mandatului sau. Cu o cota de aprobare de circa 40%, republicanii au cautat sa transforme alegerile legislative intr-un soi de referendum pe tema performantelor presedintelui si le-a reusit.

Acuma, ca un presedinte este sanctionat la jumatate de mandat e traditie in politica americana. Dar ca democratii sai au fost atat de loviti de vot e totusi o surpriza. Situatia aduce aminte de anul 2006, dar George W. Bush bagase America in doua razboaie. Se pune intrebarea: e Obama chiar atat de prost ca presedinte? Nu, dar asta nu i-a ajutat. Somajul e redus, cresterea economica e foarte buna. Numai ca cifrele inca nu se simt la oameni. Atmosfera e una de nesiguranta. A nu intelege ca republicanii sunt mai iubiti, nici pomeneala. Alegerile acestea au fost unele intre doua rele. Iar avantajul dreptei a fost ca baza electorala s-a mobilizat mai bine la vot. In rest, America se poate astepta la blocaj total. Republicanii din parlament, Obama prin veto de la Casa Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *