,,PSD intenționat a creat o criză sanitară pentru ca la sfârșit să vină și să critice guvernul pentru măsuri care nu au putut fi luate”. Fragmentul de mai sus e dintr-o declarație a președintelui Iohannis de săptămâna trecută. Dacă trecem peste interpretările constituționale, morale și populiste ale acestei declarații, descoperim câteva lucruri. În primul rând, că alegerile locale vor fi de fapt alegeri generale. Nu în sensul că vor fi comasate. Ci în sensul în care discursul de campanie va fi unul specific alegerilor parlamentare. Adică unul împotriva unor partide politice și unul anti-guvernamental. Dacă Traian Băsescu va candida la Primăria Capitalei, nu va candida cu un program pentru bucureșteni. Va candida cu un discurs care va masacra partidul de guvernământ, probabil singurul tip de discurs care va trage PMP peste pragul electoral. Și genul de discurs la care fostul președinte excelează. În al doilea rând, din declarația președintelui Iohannis mai înțelegem că PNL se bazează puternic la alegerile din acest an pe actualul președinte. PNL nu poate câștiga localele și generalele prin el însuși. Lipsit de oameni și de idei, și având legată de un picior ghiuleaua guvernării pe timp de criză, PNL are nevoie de președintele Iohannis mai mult ca niciodată. În al treilea rând, din declarația președintelui Iohannis mai înțelegem că rețeta pentru câștigarea alegerilor este valorificarea uriașului resentiment care caracterizează astăzi societatea românească. Canalizarea resentimentului popular către un obiect al urii coagulează un public altfel puternic divizat și câștigă alegeri. Așa au fost câștigate europarlamentarele și prezidențialele de anul trecut. Și la fel vor fi câștigate localele și parlamentarele de anul acesta. Cine vrea campanii electorale bazate pe programe, idei și oameni, și caracterizate de un limbaj decent, să caute pe youtube dezbaterile dintre Ion Rațiu și Ion Iliescu și pe acelea dintre Emil Constantinescu și Iliescu din anii ’90.
Nu am acces la sondajele de opinie care examinează emoțiile colective pozitive și negative ale publicului din România. Știu însă câteva lucruri de bun simț. Mai ales în perioadele de criză, indiferent că e economică sau sanitară, emoțiile colective ale unei populații sunt preponderent negative. Primează cu alte cuvinte emoțiile precum dezamăgirea, insecuritatea, frica, mânia, rușinea. Acestea sunt emoțiile care i-au încercat pe cetățenii americani după 11 Septembrie 2001, dar și pe cetățenii greci după criza economică din 2008. E foarte probabil că acestea sunt și emoțiile predominante astăzi în România. Problema cu emoțiile colective negative e că produc crize de autoritate. Politic, aceste crize de autoritate bulversează electoratele tradiționale ale partidelor politice. Cu alte cuvinte, aceste publicuri se detașează de partidele cu care votau în mod obișnuit pentru că nu mai rezonează cu oferta politică a acestora. Rezonează însă cu discursul populist al liderilor mai mult sau mai puțin carismatici care vor căuta țapi ispășitori, transformați în obiecte ale urii populare. Indiferent că este vorba despre China, Xi Jinping, doctorul Faucci, OMS, CCR, Avocatul Poporului sau de PSD, în crizele de autoritate câștigă partidele care valorifică cel mai eficient resentimentul colectiv. Când resentimentul colectiv e predominant, discursul reconcilierii naționale nu aduce voturi, indiferent că vine de la Donald Trump sau de la Klaus Iohannis. Diferența majoră dintre SUA și România e că prima are resurse net superioare pentru controlarea potențialelor efecte de securitate produse de emoțiile colective negative.
Aceste emoții colective negative sunt primul pas către radicalizarea politică. Radicalizarea nu înseamnă neapărat ce se întâmplă înainte de a exploda o bombă. Acesta e sensul dat de studiile de securitate și utilizat de serviciile de informații. Politic, radicalizarea apare atunci când se împuținează publicul moderat, de centru, prin deplasarea mai la dreapta a votanților de dreapta și mai la stângă a alegătorilor de stânga. În Statele Unite, publicul moderat e ca și inexistent. În Europa, încă e prezent, dar e din ce în ce mai diluat. România e în trend, adică în trendul diminuării publicului moderat. Dacă ne uităm la o serie de indicatori social-economici – abandon școlar, finanțarea educației, clasa de mijloc, inegalitate, încredere – înțelegem că România contemporană nu mai poate produce un public moderat. Peste toată această structură social-politică favorabilă radicalizării politice, se suprapune valul de ură deversat zi de zi de rețelele de socializare. Dacă democrația poate supraviețui rețelelor de socializare, e o ipoteză care ar trebui verificată în primul rând în România. Din fericire, România nu are o tradiție a mișcărilor insurecționale, astfel că diferitele tipuri de mineriade, ale clasei muncitoare, ale studențimii sau ale diasporei, au fost meteorice și s-au dovedit ușor de controlat. Apoi, din oferta politică au cam lipsit partidele radicale deși acestea au publicul lor (a nu se confunda partidele radicale cu cele extremiste). PRM a fost al doilea cel mai numeros partid parlamentar în urma alegerilor din anul 2000, iar Partidul Poporului – Dan Diaconescu se clasa pe un neverosimil loc trei la parlamentarele din 2012, obținând aproape la fel de multe voturi ca PDL. Absența partidelor radicale din oferta politică din România a fost compensată parțial cu radicalizarea partidelor mainstream, și de stânga, și de dreapta, care au luat în colimator Uniunea Europeană, multinaționalele, instituțiile statului și chiar populația în pandemia de coronavirus. Și a mai fost compensată prin manufacturarea unui partid anti-sistem, ca USR. Care s-a dovedit însă un partid cu o evidentă alură sistemică, atunci când vine vorba de oameni și de comportamente politice, cele din partid, din relația cu alegătorii și cele din prag de alegeri.
Despre corona-scepticii din România s-au spus multe. Că sunt preponderent needucați, că votează cu PSD-ul, că sunt idioții spălați pe creier de propaganda rusă, că sunt pitecantropii tineri care au luat cu asalt plajele de la Marea Neagră după ce în starea de urgență n-au ieșit nici măcar pe balcon. Au apărut și perspectivele mai sociologice, care i-au citit pe corona-sceptici ca ,,subiecții unei urbanizări imperfecte”, predispuși să devină victime ale teoriilor conspiraționiste. Când mă refer la ,,românii care nu poartă mască” nu mă refer doar la corona-sceptici. Mă refer și la românii care poartă masca de protecție sub nas, sub bărbie, pe mână, pe picior și eventual pe creștetul capului. Într-un cuvânt, la românii care nu poartă corect masca de protecție. Generic deci, ,,românii care nu poartă mască” e o categorie care îi vizează pe cetățenii care nu respectă distanțarea socială ca la carte. Câți sunt acești cetățeni? Știm un număr al românilor care nu respectă distanțarea socială? Numărul e dificil de estimat, dar e important. Fiindcă ,,românii care nu respectă distanțarea socială” constituie un segment de votanți aflat în plin proces de radicalizare politică. Un sondaj IRES din luna aprilie devoala că 95% dintre români sunt dispuși să poarte mască de protecție. Potrivit studiilor citate de președintele Iohannis, 90% dintre români respectă distanțarea socială. Un sondaj recent al IRES constata că aproximativ 24% dintre respondenți sunt puțin și deloc îngrijorați de pandemia de coronavirus. E deci mai probabil ca cei 24% din sondajul IRES să nu respecte distanțarea socială decât cei 10% identificați de președinte. Mai mulți medici spun că nici 50% dintre cetățeni nu poartă corect masca de protecție. Dacă ar face-o, n-am avea peste o mie de cazuri pe zi. Dincolo de procentele de mai sus, numărul e unul semnificativ.
Am motive să cred că românii corona-sceptici, cei care nu poartă corect masca medicală și cei care nu respectă distanțarea socială sunt angrenați într-un proces de radicalizare politică. Știm din cercetările sociologice că în statele necredibile, cei mai mulți cetățeni practică o disidență la limita legii. Cu cât cetățenii înțeleg mai bine că nu au șanse de a influența viața politică, cu atât aceștia sunt implicați mai mult într-o conformare neconformă. Cu excepția grevelor din Valea Jiului și a protestelor de la Brașov, regimul comunist n-a fost înfruntat deschis de populație vreme de patruzeci de ani. Pe ascuns însă, bancurile despre Ceaușescu, munca de mântuială, furtișagurile de la stat și micile sabotaje ale producției socialiste aveau rolul de acte politice. Dacă ne uităm la bancurile despre Băsescu și Iohannis, și le comparăm cu bancurile despre Ceaușescu, înțelegem că aerul politic din România contemporană are incomparabil mai mult ozon decât cel din România comunistă. Cu toate acestea, resentimentele față de un regim politic puțin credibil continuă să se manifeste mai puțin la nivel macro-social și mai mult la nivel micro-social. Astfel, corona-scepticismul, nepurtarea măștii de protecție ori purtarea acesteia sub nas, sub barbă, pe mână sau pe picior pot fi gesturile politice, de protest, ale unei populații care a înțeles demult că regimul politic nu-i este partener. Drept urmare, această populație este angrenată într-o radicalizare soft, de tip non-violent, și respectă pe jumătate, pe sfert sau deloc distanțarea socială impusă de o autoritate în care nu crede.
Cu cine votează românii care nu respectă ca la carte distanțarea socială? Sondajul IRES de mai sus arată că cei 24% dintre respndenții puțin spre deloc îngrijorați de pandemia de coronavirus votează astfel: PNL (17%), PSD (20%), Pro România (44%). E probabil ca emoțiile colective negative de tipul dezamăgire, insecuritate, mânie, rușine, pesimism să fie încercate mai ales de acest public. Caz în care publicul în discuție va rezona mai ales cu discursul politic care îi va orienta resentimentul către o țintă politică, pe post de țap ispășitor al epidemiei de coronavirus. Pro România a avut un discurs antiguvernamental coerent în ultimele luni, așa explicându-se procentul de mai sus. Dacă va intra în cursa pentru Primăria Capitalei, nu pentru a câștiga fotoliul de primar general ci pentru a catapulta PMP în Parlament, e de așteptat ca președintele Băsescu să masacreze partidul de guvernământ. PSD-ul e într-o evidentă vrie politică. Încăput pe mâna echipei lui Marcel Ciolacu, discursul anti-guvernamental al PSD e de fapt o mângâiere pe creștet a guvernului Orban. Din acest motiv, PSD nu punctează electoral și e blocat la scorul de la europarlamentarele din 2019. După ce diferiții fruntași ai partidului s-au străduit să transfere neputințele și erorile guvernului Orban asupra CCR, Avocatului Poporului și chiar asupra populației, PNL a scos artileria grea. Canonada discursivă a președintelui Iohannis împotriva PSD va fi elementul constant al alegerilor locale și parlamentare. Fără contribuția președintelui, resentimentul populației nu va fi direcționat eficient spre PSD, iar PNL va avea dificultăți majore în câștigarea localelor și parlamentarelor.
***
Lucian Dumitrescu, cercetător în cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, este absolvent de studii postdoctorale al Universității Naționale de Apărare “Carol I’’, specializarea teorii ale securității interne și internaționale. Este doctor în sociologie și doctor în filosofie al Universității București.
A predat cursuri de geopolitică și securitate în cadrul prestigiosului Master de Studii de Securitate organizat de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București, unde a deținut poziția de lector asociat. Domenii de interes: teorii ale securității interne și internaționale, relaţii internaţionale, filosofie politică, sociologia identităţilor colective, istoria sociologiei, antropologie politică.
