Skip to content
Puterea Știrilor Video

Restaurantele, cele mai afectate de pandemie. Dumitru Nancu (FNGCIMM): 500 de milioane de lei au fost acordate doar pentru acest sector, prin IMM Invest

psnews.ro

Într-un interviu pentru PS News, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) este de părere că Guvernul ar trebui „să vină cu măsuri anticiclice astfel încât să injecteze capital în economie”. Măsurile anticiclice sunt explicate de directul general: „Vii pe boom economic, vii cu măsuri de restricționare, iar, cum suntem acum în criză, vii cu măsuri de stimulare, de încurajare a economiei și a investițiilor”.

Totodată, întrebat care sunt statisticile legate de câți români utilizează programul IMM Invest, Dumitru Nancu spune „că nu există o statistică pentru că încă nu au ajuns cererile la Fondul Național de Garantare iar până la sfârșitul acestei luni vor fi peste 10.000 de cereri”.

„Din discuțiile pe care le avem, băncile și cerințele pe care le-au avut băncile pe acest program noi credem că până la sfârșitul acestei luni vor fi peste 10.000 de cereri la modul cum stocul de promisiuni de garantare pentru că în momentul în care clientul își găsește o casă, dă un avans și banca îi face o solicitare către Fondul de Garantare pentru a da o promisiune de garantare, după care vine dosarul la garantare și la finanțare”, adaugă Dumitru Nancu.

Există voci care susțin că această schimbare de schimbare de plafon pentru „Noua Casă” va duce la creșterea prețurilor apartamentelor. Totuși, Dumitru Nancu „asigură că în acest moment, statisticile arată că prețurile au scăzut, nu au crescut”.

„Da, dar ați văzut și poziția oficială a Guvernului și a Fondului Național de Garantare în momentul în care am luat această decizie. Ultimele date statistice care au fost difuzate tot de Institutul Național de Statistică arată că prețurile au scăzut. Deci nu au crescut chiar după ce a fost aprobat acest program. Programul „Noua Casă” și celelalte programe ale Fondului de Garantare sunt niște măsuri anticiclice. Ce înseamnă asta? Că vii pe boom economic, vii cu măsuri de restricționare, iar, cum suntem acum în criză, vii cu măsuri de stimulare, de încurajare a economiei și a investițiilor. Deci în acest moment, statisticile arată că prețurile au scăzut, nu au crescut, după ce Guvernul a anunțat că a luat această decizie. Nu există în acest moment să spunem că prețurile vor crește. Bineînțeles, vor fi în funcție de cerere și ofertă. Nu există motive de îngrijorare pentru că atunci când Guvernul a luat această decizie, am mers pe niște date statistice. Ultimele date ale INS-ului chiar arată că prețurile cresc. De ce? Pentru că cererea a început să scadă iar oferta este foarte mare. E clar că această piață este supraîncălzită.

Vă mai dau un exemplu. Am făcut o statistică pe IMM Invest: din cele 17.000 de IMM-uri, pe primul loc sunt cele din transporturi, pe locul doi sunt construcțiile și pe locul trei cei din HoReCa. Adică și aceste sectoare au fost ajutate prin programul IMM Invest”, declară Dumitru Nancu.

În ceea ce privește industria HoReCa, restaurantele au avut cel mai mult de suferit.

”Ca pondere în clasificația codurilor CAEN în IMM Invest, restaurantele au fost pe locul patru. Adică aproximativ 500 de milioane din cele 12,5 miliarde s-au plătit doar pe acest sector. Vorbim doar de restaurante, nu vorbim de hoteluri și agenții de turism care sunt la fel, în primele 10 locuri”, spune directorul FNGCIMM.

Întrebat cât de aproape suntem de un colaps economic, Dumitru Nancu afirmă că s-a creat un cerc vicios, criza medicală și cea agricolă având ca rezultat una economică. Acesta declară „că efectele crizei medicale se vor vedea în primul trimestru al anului 2021”

„Contextul economic în acest moment este clar că această criză medicală a provocat o criză economică, Guvernul nu vine decât cu măsuri anticiclice, așa cum am spus, stimulăm investițiile, deci pentru prima dată în istoria României am avut cea mai mare cifră de investiții, peste 12 miliarde de euro. De asemenea sunt aceste programe, IMM Invest, IMM Leasing, care sunt  granturile de un miliard de euro pentru întreprinderile mici și mijlocii. Practic, Guvernul, în această perioada de criză a înlocuit acele măsuri de subvenționare cu care am fost obișnuiți, adică creșterea consumului prin creșterea salariului, cu creșterea investițiilor pentru că prim-planul național de relansare economică se alocă o sumă foarte mare pentru investiții. Este pentru prima dată când s-a obținut de la Comisia Europeană finanțarea autostrăzilor. Deci lucrurile au început în acest moment să nu se simtă. E clar că efectele crizei medicale se vor vedea în primul trimestru al anului 2021. Urmează o iarnă și e clar că în acest moment a fost și un an agricol nefericit în care foarte mulți agricultori au suferit din cauza secetei. Deci s-au cam transpus toate aceste trei crize. Rolul Statului în acest moment este să vină cu măsuri anticiclice astfel încât să injecteze capital în economie”, a conchis Dumitru Nancu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *