Restricţii de circulaţie, din 9 iulie, pe podul care traversează Dunărea şi face legătura între Giurgiu şi Ruse

Podul Prieteniei
Sursa foto: Wikipedia

Circulaţia rutieră pe podul care face legătura între România şi Bulgaria, la Giurgiu – Ruse, se va desfăşura cu restricţii, începând cu data din 9 iulie. La decizia administratorilor bulgari ai podului, una dintre benzi va fi închisă pentru reparaţii, traficul rutier urmând a se desfăşura pe cealaltă bandă, alternativ, şi urmând a fi dirijat cu ajutorul unor semafoare care vor fi setate câte trei minute pentru fiecare sens de mers.

„În ceea ce priveşte închiderea podului de la Giurgiu ţinând cont că acest obiectiv de investiţie este administrat dual, atât de partea română, prin CNAIR, cât şi de partea bulgară prin Administraţia drumurilor din Republica Bulgară, pot să vă spun că aceştia au luat decizia închiderii circulaţiei pe o bandă, cu o temporizare la trei minute, semaforizată, pentru prima fază a decopertărilor, urmând ca ulterior să vadă dacă este nevoie ca podul să fie închis total circulaţiei rutiere. Sperăm să nu ajungem într-o astfel de situaţie”, a declarat, miercuri, directorul CNAIR, Cristian Pistol.
Restricţiile de circulaţie vor fi impuse începând cu data de 9 iulie.
Oficialul CNAIR a precizat că „lucrarea durează undeva, la prima estimare, la doi ani de zile”.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: