Skip to content
Puterea Știrilor Video

Restricțiile anti-Covid vor prăbuși în sondaje partidele coaliției de guvernare. Vasile Dîncu (PSD): 80% dintre români sunt împotriva acestor măsuri

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
" "

Invitat în studioul Puterea Știrilor, Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, a declarat că noile restricții impuse de Guvern vor aduce pierderi procentuale în sondaje pentru partidele coaliției de guvernare. Potrivit lui Dîncu, 80% dintre români ar fi împotriva noilor măsuri, pe care le consideră ”iraționale”.

„Guvernul riscă, pentru că dintre toate lucrurile care au apărut ca decizii guvernamentale în ultima vreme legate de gestionarea pandemiei, cea mai detestată și respinsă măsură este închiderea magazinelor la ora 18. Când e vorba de aceste măsuri, inclusiv majoritatea votanților PNL și USRPLUS sunt împotriva acestor măsuri, și aici vorbim de 80% de persoane împotriva măsurilor.

" "
" "

Este o cifră uriașă, însă aici este vorba despre o chestiune de raționalitate. Oamenii nu înțeleg și nu li s-a explicat rațional de ce comprimând timpul poți să produci un efect de distanțare. Dacă te uiți la fizică, orice densitate va produce contaminare, cu cât relaxezi timpul – să spunem că lăsăm magazinele toată noaptea deschise, mai ales micile magazine -, atunci oamenii ar fi mers mai rar, și-ar fi programat cumpărăturile astfel încât să nu intre într-o înghesuială, pentru că nimeni nu este nebun să meargă să se infecteze în magazin. Oamenii asta nu au înțeles, de ce a apărut această chestiune care lor li se pare irațională”, spune social-democratul.

Acesta este de părere că protestele din ultimele zile au fost provocate de proasta comunicare a guvernanților cu privire instituirea noile măsuri restrictive.

„Chiar nu este ușor de explicat și a devenit o chestiune emoțională. În momentul în care nu înțelegi ceva și le spui guvernanților, faci manifestații și ei tot insistă, atunci devine o chestiune emoțională. Oamenii vor și ei să aibă dreptate, Guvernul nu încearcă să raționalizeze acest lucru, răspunde prin tabele, prin cifre, dar unei cereri care devine emoțională nu-i mai poți răspunde prin tabele. Aici este o mare greșeală și cu siguranța va produce un conflict intern pentru că sunt foarte multe teme în coaliție care devin teme de conflict, pornind de la modul în care evaluează oamenii aceste lucruri.

Bătălia încă nu s-a terminat pentru apropierea de centrele de decizie dintre cele trei partide aflate la putere. Această bătălie internă încă mai are resurse și acest conflict cu siguranță va face și mai mulți oameni să nu fie de acord cu aceste măsuri și să piardă din imagine și din intenția de vot. Acest lucru cu siguranță se va întâmpla în viitor”, conchide Vasile Dîncu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *