Perspectivele economice destul de tulburi la nivel european, confirmate deja în Marea Britanie şi Germania, au ridicat nivelul de alertă şi în economia românească iar multe dintre marile companii, în special cele care au operaţiuni de export, au apelat la restructurarea preventivă a afacerilor, pentru a-şi reduce expunerea la un eventual impact financiar negativ, arată o analiză realizată de Sierra Quadrant.
Restructurarea preventivă a afacerilor se referă, în esenţă, la reducerea expunerii în materie contractuală, de la volumele de marfă derulate pe lanţurile economice la optimizarea investiţiilor şi, în general, a cheltuieli logistice, operaţionale.
Cum tot mai multe firme înregistrează probleme pe fondul scăderii vânzărilor, optimizarea relaţiei contractuale poate face diferenţa între continuarea activităţii şi căderea în capcanele blocajului financiar, consideră experţii de la Sierra Quadrant.
„Recesiunea economică este la ordinea zilei, chiar dacă în multe ţări este mascată în inflaţie. Scăderea vânzărilor în volum este resimţită în toate domeniile de activitate, iar acest fenomen pune presiune mai ales pe companiile mici şi mijlocii, multe dintre ele slab capitalizate şi dependente de fluxurile financiare obişnuite. Orice pas greşit al unui partener de afaceri poate duce la probleme financiare pe întregul lanţ economic”, arată analiza
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News