O amplă reţea internaţională care acţiona în Republica Moldova, Ucraina şi Federaţia Rusă a fost destructurată cu ajutorul Poliţiei Române şi al Europol. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării convingeau cetăţeni europeni, prin crearea unor site-uri şi reclame manipulatoare şi prin tehnici înşelătoare, să cumpere suplimente alimentare netestate sau chiar expirate, pentru anumite boli grave cum ar fi diabetul, cancerul şi psoriazisul, şi să renunţe la tratamentele prescrise de către medici. Presupuşii infractori erau organizaţi în aşa-zise „call-center”, în care activau peste 80 de persoane. Până acum, au fost făcute 28 de percheziţii şi au fost reţinuţi trei bărbaţi şi trei femei.
La data de 15 aprilie, Poliţia Română, împreună cu specialişti din cadrul EUROPOL, au oferit sprijin ofiţerilor de investigaţie ai Direcţiei Combaterea Criminalităţii Organizate din Republica Moldova, pentru destructurarea unei reţele internaţionale, formată din cetăţeni moldoveni şi cetăţeni ai altor state.
Gruparea ar fi fost specializată în infracţiuni de înşelăciune, prin crearea unor site-uri şi reclame manipulatoare, prin intermediul cărora sunt promovate, în mod fraudulos, diverse suplimente alimentare, pentru anumite boli (diabetul, cancerul, psoriazis) sau suplimente pentru slăbit, prin care victimele erau convinse să renunţe la tratamente prescrise de medici şi să le înlocuiască cu aceste suplimente.
Concret, prin accesarea anumitor link-uri şi completarea formularelor cu datele de contact, potenţialii cumpărători ar fi fost contactaţi de către membrii grupului infracţional care, prezentând fictiv funcţiile de reprezentanţi/specialişti ai companiilor farmaceutice sau chiar de medici, organizaţi în aşa zisele „call-center”, prin aplicarea unor tehnici/metode de manipulare şi persuasiune, ar fi convins victimele să achiziţioneze aceste suplimente neaprobate şi netestate, care pot pune viaţa în pericol.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News