Mai mulți turiști români se plâng că au fost păcăliți să cumpere produse de slabă calitate, adesea contrafăcute, pentru care nici măcar nu primesc garanție sau certificate de calitate. Iar de cele mai multe ori acestea sunt vândute de alți români, care aparent ar fi înțeleși cu comercianții.
O româncă se plânge că a fost păcălită în Antalya să cumpere produse de o calitate îndoielnică, iar cea care a insistat și a convins-o a fost chiar o româncă. Mai mult, spune ea, nici ghizii nu au fost interesați să o ajute să returneze produsele sau să găsească o soluție să rezolve problemele. Femeia a relatat întâmplarea pe un grup de Facebook dedicat românilor care își petrec vacanțele în Antalya, iar postarea ei s-a viralizat.
Conform spuselor sale, dar și ale altor internauți, se pare că în Antalya ar exista adevărate rețele prin care turiștii sunt păcăliți să cumpere produse de o calitate îndoielnică la prețuri mari, iar de multe ori ghizii turisticii și șoferii sunt de partea celor care îi păcălesc pe oameni. Problema este că astfel de întâmplări sunt tot mai dese, iar capcanele întinse cu dibăcie îi lasă pe mulți fără bani.
„Vreau să vă expun o problemă întâmpinată în vacanță în Antalya acum 2 săptămâni. Am achiziționat un sejur prin agenție, această ne-a recomandat o excursie la o fabrică de haine din piele și blană. Problema este că acolo ne-a întâmpinat o doamnă Ildiko, din Turda, care a încercat disperată să ne vândă produse, culmea a și reușit… la supra preț. Abia după ce am achitat și am ajuns la hotel am citit pe internet că acea fabrică, Feron, sunt scammeri, că de fapt nici nu au fabrică, ci doar un magazin, că vând produse de slabă calitate la mii de euro. Și atunci am observat că nu aveam factură, certificat de garanție de mâna, fără certificat de autenticitate sau ceva unde să scrie tipurile de materiale/mod de întreținere, nimic, dar și că Ildiko în social media are alt nume. În plus, geaca de iarnă am cerut să fie modificată pentru că îmi este mare și nu o pot purta. Cât timp ne uităm prin magazin, crezând că modifică geaca, ei au împachetat-o și au lăsat-o așa”, a scris femeia.
Ulterior, ea a încercat să returneze produsele, dar s-a lovit de atitudinea ghidului, care a încercat să o decurajeze și a refuzat să o ajute.
„Problema este că deși am anunțat ghizii că vrem să returnăm produsele (3 geci) și să primim banii înapoi, ei au dat din umeri și ne-au spus simplu că nu pot face nimic, deși ei ne-au trimis la acel magazin. Totodată, spuneau că nu știu care este legislația în Turcia și nu au putut să ne îndrume astfel încât să putem face retur. Pe cont propriu am făcut rost de factură de la ei, oricum plătisem cu cardul și aveam dovadă. Aș vrea să știu dacă a mai căzut cineva în plasa lor, sau dacă este cineva care locuiește în Antalya și știe ce e de făcut în situația asta. Oricum, nu recomand Feron, e plin internetul de recenzii slabe și toți spun că sunt scammeri”, a adăugat ea.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News