RetuRO extinde capacitatea centrului regional în Bonţida şi pregăteşte noi spaţii destinate colectării ambalajelor

Sursa foto: returosgr.ro

Capacitatea centrului regional din localitatea Bonţida, judeţul Cluj, înfiinţat pentru numărarea şi sortarea ambalajelor SGR colectate la nivel naţional, a fost extinsă, iar noi astfel de centre vor fi deschise în următoarele trei luni în judeţele Braşov, Ilfov, Dolj, Bacău şi Prahova, a anunţat, joi, RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR).

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, acest prim spaţiu industrial deschis în cadrul programului, în noiembrie 2023, pentru numărarea şi sortarea ambalajelor SGR colectate la nivel naţional, va dispune, astfel, de o suprafaţă totală de peste 7.100 de metri pătraţi, iar în cadrul acestuia vor fi create 50 de locuri de muncă verzi.

Extinderea centrului din Cluj are loc la trei luni de la lansarea Sistemului de Garanţie-Returnare în România, pentru a asigura procesarea unui număr din ce în ce mai mare de ambalaje SGR puse treptat pe piaţă de producătorii de băuturi şi returnate de consumatori.

În primele trei luni de funcţionare a Sistemului de Garanţie-Returnare, au fost puse pe piaţă peste 220 de milioane de ambalaje SGR.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: