Revendicările din sistemul de sănătate se vor analiza de reprezentanţi Sanitas şi experţi din minister

Sursă foto: gov.ro

Prim-ministrul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila au răspuns, miercuri, invitaţiei de a participa la Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas, prilej cu care au discutat despre revendicările personalului din sistemul de sănătate. În urma acestei discuţii, a fost decisă crearea unei echipe de lucru din care să facă parte reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas şi experţi din Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii, cu scopul de a analiza în detaliu problemele specifice fiecărui sector sanitar şi fiecărei categorii profesionale din domeniul sănătăţii, reprezentanţii Sanitas apreciind în acest context deschiderea şefului Guvernului pentru găsirea soluţiilor adecvate.

„Vrem să menţinem un dialog onest şi aplicat pentru fiecare problemă semnalată, pentru a asigura resursele de personal şi finanţare de care sănătatea are nevoie, dar pentru a fi eficiente, măsurile trebuie să fie etapizate în funcţie de urgenţă şi de resursele pe care le avem la dispoziţie. Sistemul medical şi sanitar din România trebuie să ajungă la parametrii optimi şi să răspundă nevoilor şi aşteptărilor românilor. Din păcate, deficienţele acumulate în ani de zile nu pot fi corectate dintr-o dată. Cu un plan precum PNRR, cu acces la finanţări de la Banca Europeană de Investiţii, România are o şansa unică de a redresa inclusiv sistemul medical, dar şi de a-l pune pe un traseu normal care să nu mai poată fi deraiat. Dialogul permanent este soluţia pentru ca problemele să fie corectate cât mai devreme”, a afirmat Marcel Ciolacu, conform unui comunicat de presă al Executivului.
Câteva sute de medici de familie, dar şi din ambulatoriile de specialitate, protestează, miercuri, în faţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, reclamând falimentul domeniului şi cerând premierului să asigure condiţiile necesare pentru buna derulare a actului medical.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL