Skip to content
Politică

Revenirea lui Băsescu agită apele. Prima reacţie din PNL: Pentru a nu ştiu câta oară… EXCLUSIV

Revenirea în prim-planul vieţii politice a fostului preşedinte al României Traian Băsescu agită apele şi provoacă prima reacţie din rândurile Partidului Naţional Liberal (PNL): „Pentru a nu ştiu câta oară”…

Sâmbătă, după ce Băsescu a fost ales preşedintele Mişcării Populare, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, pentru PSnews.ro, că această revenire este „neinteresantă”, fostul şef de stat contrazicându-se din nou.

„Neinteresantă această revenire. Se contrazice Traian Băsescu pentru a nu ştiu câta oară. Acum câteva luni, un an de zile, spunea că nu-şi mai doreşte participare politică. Bine, nimeni nu l-a crezut şi nimeni nu-l va mai crede”, a afirmat Stroe.

Întrebat despre şansele lui Băsescu pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei, deputatul PNL a început să râdă.

„Eu nu vreau să fac aprecieri subiective, dar românii i-au mai spus o dată, în 2012, la referendum, cam ce şanse mai are în politică. Ultima oară, i-au spus vreo 90% că e vremea să părăsească scena politică. Dacă el perseverează, e treaba lui”, a încheiat Ionuţ Stroe.

1 comentariu la “Revenirea lui Băsescu agită apele. Prima reacţie din PNL: Pentru a nu ştiu câta oară… EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *