Skip to content
Politică

Revine scandalul mutării ambasadei la Ierusalim? Ce i-a transmis Benjamin Netanyahu premierului Viorica Dăncilă

nuevospapeles.com

Premierul Viorica Dăncilă se află în Israel, unde a avut, vineri o întâlnire cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu. Deplasarea șefei Guvernului în Israel nu a fost anunțată până acum de reprezentanții Executivului, informații despre aceasta fiind publicate într-un comunicat de presă al Guvernului, abia după întâlnirea dintre cei doi oficiali.

În cadrul întrevederii, premierul israelian i-a spus Vioricăi Dăncilă că speră că România își va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, potrivit unui videoclip publicat de Cabinetul lui Netanyahu.

”Relațiile dintre România și Israel sunt fantastice și vor deveni și mai puternice după această vizită. Sper că veți stopa evoluțiile negative la adresa Israelului din cadrul Uniunii Europene și, de asemenea, că vă veți muta ambasada la Ierusalim”, a declarat premierul israelian, potrivit B1.ro

La această declarație, Viorica Dăncilă a răspuns scurt: ”Vă mulțumesc foarte mult”.

Amintim că în primăvara anului trecut, a izbucnit un scadal de proporții, după ce Liviu Dragnea a anunțat că Guvernul Dăncilă a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv, la Ierusalim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *