Skip to content
Europa

Revista presei europene 20 martie. Pandemia – mesagerul unei lumi total diferite

Puterea

Pentru prima oară în istorie, omenirea întreagă se confruntă cu un cataclism: în același timp și în același mod. Atentatul din 11 septembrie a redus planeta la tăcere; însă doar americanii și mai ales locuitorii New Yorkului au trăit din plin tragedia. Criza financiară din 2008 a lovit, într-adevăr, toate țările; însă atunci consecințele au fost resimțite total diferit de bogați, săraci, greci sau nemți. De data aceasta, virusul nu ține cont nici de granițe și nici de naționalitate. (Le Point)

Sondaj El Pais: Jumătate dintre spanioli se tem pentru locurile lor de muncă

92% dintre spanioli declară că sunt profund îngrijorați de pandemie, dar mai ales de consecințele economice ale acesteia, potrivit unui sondaj realizat pentru publicația El Pais. Jumătate dintre cei angajați se tem că își vor pierde slujbele în timpul crizei, în timp ce majoritatea acestora crede că salariul li se va reduce în perioada următoare. În schimb, aceștia au încredere că vor evita infectarea și că se vor vindeca în cazul în care contractează boala; ei spun că respectă instrucțiunile în totalitate și se informează mai mult ca oricând. (El Pais)

Autoritățile bulgare se luptă să pună în aplicare măsuri de izolare în rândul populației rome

În Bulgaria, unde trăiește o comunitate romă numeroasă, autoritățile se luptă să pună în aplicare măsurile stricte de izolare, respectate în general de restul populației. Mulți rromi bulgari s-au întors din Europa de Vest în ultimele zile, de unde ar fi putut contracta virusul. Prin urmare, zeci de mii de persoane fac deja obiectul unor măsuri drastice (unele voci amintesc chiar de necesitatea aplicării legii marțiale), din cauza ignorării regulilor și a lipsei de disciplină. (Euractiv.bg)

Amenzi de 3600 de euro la Viena pentru încălcarea măsurilor de protecție

650 de persoane au fost amendate cu câte 3600 de euro la Viena pentru încălcarea restricțiilor de izolare. Guvernul austriac a instituit din 16 martie cetățenilor o izolare parțială care permite doar mersul la muncă (deși este indicat lucrul de acasă), la cumpărături în apropierea casei, ajutorarea celor cu probleme, plimbarea cu partenerul sau colegul de apartament. Măsurile sunt în vigoare până sâmbătă, însă este de așteptat ca perioada să fie prelungită. (Euractiv.de)

Slovenia se aliniază măsurilor luate de statele vecine

Și Slovenia a înăsprit măsurile de prevenire a răspândirii pandemiei. Guvernul de la Ljubljana a interzis evenimentele publice și a instituit o amendă de €400 pentru nerespectarea măsurilor de izolare. Prim ministrul Janez Jansa, care și-a început mandatul săptămâna trecută, a acuzat fostul guvern de timiditate în aplicarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii virusului. (Euractiv)

O Croație altfel

„Măsurile instituite aici sunt mai dure decât cele din timpul războiului din 1990. Este o situație extraordinară și trebuie să ne obișnuim cu acest lucru”, a declarat prim ministrul Andrej Plenković, în fața guvernului de la Zagreb. (Euractiv)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *