PSnews

Recent

Rezoluția Parlamentului European. Dan Dungaciu: România este în cea mai proastă poziție de negociere! EXCLUSIV

FUMN

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European au decis ca în octombrie să fie adoptată o rezoluție în privința țării noastre. Dacă la dezbaterea rezoluției va fi invitată să participe premierul Viorica Dăncilă, în momentul votului, la Parlamentul European are programată o intervenție președintele Klaus Iohannis. De adăugat că acest anunț imediat după momentul activării Articolului 7 în cazul Ungariei.

În acest context, redacția PSnews.ro a luat legătura cu analistul de politică externă Dan Dungaciu pentru a prezenta implicațiile acestei rezoluții ce va urma să fie adoptată referitor la România. Astfel, profesorul universitar subliniază că „este o veste foarte proastă pentru că România este prinsă în această confruntare într-o situație dificilă fiind mult mai slabă, fiindu-i mult mai greu să se apere decât o fac Polonia și Ungaria”. Mai mult, Dan Dungaciu alarmează că „România este în cea mai proastă poziție de negociere”, iar în cazul activării Articolului 7, în cazul țării noastre, există îndoiala că va exista „vreo țară în UE care să garanteze că va pune veto”.

„Sunt două vești proaste. Prima veste proastă pentru România este că occidentalii au început să se ocupe de estul Europei și a doua veste proastă este că au ales să se ocupe de estul Europei în momentul în care România nu este doar geografic, dar este simbolic, axiologic în termen de valori în estul Europei. România putea să fie geografic în estul Europei, dar axiologic și valoric ar fi putut să nu fie acolo. Dacă România nu ar fi fost acolo sigur că ar fi fost un avantaj teoretic, politic pentru ca europenii să se ocupe de Polonia și de Ungaria, iar România să arate ca un elev dacă nu premiant, cel puțin meritoriu. 

Din păcate, România a reușit singură fără niciun proiect structurat,fără nicio atitudine europeană la nivelul populației și nici la nivel politic să ajungă pe aceeași listă cu Polonia și Ungaria, pe o listă pe care se adaugă cum spunea Gunther Oettinger și Guvernul Italiei. Oettinger a fost foarte precaut întrucât a spus Polonia, Ungaria, România și Guvernul Italiei, nu a zis Italia.

Pentru România este o veste foarte proastă pentru că România este prinsă în această confruntare într-o situație dificilă fiind mult mai slabă, fiindu-i mult mai greu să se apere decât o fac Polonia și Ungaria. România nu are prea multe lucruri pe care să le negocieze la nivel european, nici nu are o partidă antieuropeană, eurosceptică pe care să o negocieze cu europenii și nici nu poate să pună presiuni pe instituțiile europene. România este în cea mai proastă poziție de negociere. Nu are de fapt nimic de negociat‘.

Dacă s-ar întâmpla, Doamne ferește, activarea Articolului 7 pentru România eu mă întreb dacă există vreo țară în UE care să susțină, să garanteze că va pune veto. În cazul Poloniei-Ungaria pune veto, în cazul Ungariei-Polonia pune veto. La nivelul Consiliului nu va putea fi adoptată o asemenea decizie ultimativă în care chiar Articolul 7 să fie declanșat, dar eu mă întreb dacă în cazul României avem această garanție. Atât de prost arată România la nivel european, atât de mediocru încât mă întreb dacă România are vreo garanție că nu se va întâmpla nimic rău cu ea. Sigur că până acolo mai este mult și sperăm că ceea ce se va întâmpla în octombrie cu rezoluția nu va conține și eventuala declanșare a Articolului 7”, a precizat președintele Fundației Universitare a Mării Negre.

Întrebat cât de mare este vina celor de la putere, din coaliția de guvernare PSD-ALDE, Dan Dungaciu remarcă că aceștia sunt de vină atât pentru situația în care se află România cât și pentru că și-au mințit chiar și propriul electorat: „electoratul nu i-a votat pe cei care guvernează România pentru a începe un război cu europenii”.

„Ei au o dublă vină: 1. au adus România în această situație și 2. au adus România în situația aceasta mințind inclusiv propriul electorat. Electoratul nu i-a votat pe cei care guvernează România pentru a începe un război cu europenii. În Polonia și Ungaria lucrurile sunt clare: au votat Kaczyński și au votat Viktor Orban inclusiv asumându-și o confruntare cu europenii. Așadar ei sunt cel puțin coerenți. Orban când a vorbit în Parlamentul European în limba maghiară sfidând instituțiile europene știa că are în spate ungurii și că la o adică acest Parlament oricum pleacă și că la o adică are ce negocia cu europenii. Are de negociat poziția Ungariei în PPE, dacă va rămâne la populari sau dacă va rămâne la populari. Aceasta este o putere de negociere pe care Orban o are și este conșitent de ea. România însă ce va negocia? România nu va transmite în Parlamentul European nici măcar un deputat eurosceptic. Noi nu avem nici măcar negocierea apartenenței la un grup eurosceptic în Parlamentul European pentru că nu avem niciun deputat acolo, a spus coordonatorul departamentului de Studii de Securitate al Facultății de Sociologie.

Chestionat dacă România va reuși totuși să iasă bine din această situație la nivel diplomatic, Dan Dungaciu speră că prestația lui Dăncilă în Parlamentul European va fi una suficient de convingătoare, dar să nu ne așteptăm că printr-un eventual discurs bun va reuși să acopere defectele politicii interne.

„Revenind, sper că rezoluția nu va conține lucruri dure de tip activarea Articolului 7, dar pentru asta va trebui să fie făcut un efort diplomatic serios mai ales că rezoluția va fi redactată de grupul PPE și din punctul acesta de vedere este un gest deja politic foarte clar împotriva României. 

Sper să o aibă și sper că prestația premierului să fie suficient de convingătoare. Ar fi un dezastru dacă premierul nu s-ar duce sau ar refuza invitația. În principiu sigur că pe hârtie, tehnic vorbind, nu ai o procedură prin care să fie obligat premierul să se ducă în Parlamentul European, dar dacă nu se va duce va fi o sfidare pentru instituțiile europene și sunt convins că dacă în acest moment nu se gândesc să meargă până la capăt în raport România, dacă Dăncilă nu se va duce atunci se vor gândi. Vor percepe asta ca o sfidare din partea României. Așadar sper că premierul se va duce și că va reuși prin discursul și prin ceea ce se întâmplă în România să convingă partenerii europeni că România nu trebuie să fie pe aceeași listă cu Polonia și Ungaria. Asta va fi sarcina diplomatică a României de aici înainte, dar și sarcina de politică internă pentru că dacă cineva crede că premierul cu un discurs maiestuos și briliant va să acopere defectele interne ale României se înșală evident. Nu se va întâmpla asta, dar este o sarcină  pe care România trebuie să și-o asume, trebuie să se oprească orice tentativă de acuzații la adresa României cât mai repede pentru a nu împieta asupra președinției rotative pe care România o va deține în prima jumătate a lui 2019. Trebuie oprite cât mai repede aceste lucruri pentru ca România să devină un stat credibil care poate să își manifeste sarcina de a deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Aceasta este o miză fundamentală”,a adăugat profesorul universitar.

Confruntat cu tema conform căreia România s-ar afla într-o abatere de la calea europeană, Dan Dungaciu a tranșat subiectul și a subliniat că paradoxal, „nu avem alternativă” deoarece noi nu jucăm cartea pe care o joacă Polonia și Ungaria încât „ei au convingerea că este o revoluție culturală în lume, ei sunt purtătorii de steag revoluționar, ei sunt într-o echipă, care bună sau proastă este altă discuție, dar joacă ceva”, în timp ce România „nu joacă nici acea carte nici cartea cealaltă europeană, cea a mainstreamului, a discursului proeuropean” aflându-se acum între cele două tabere. Mai mult, analistul de politică externă are temerea că în condițiile în care România este atât de slăbită ca nu cumva europenii să dea un exemplu dur și să dorească să pedepsească pe cineva în mod exemplar, iar acel cineva nu va fi nici Polonia, nici Ungaria ci țara noastră. Președintele FUMN mai atenționează că „România trebuie  să reușească să nu iasă foarte prost, să nu transmită instituțiilor europene semnalul că trebuie să meargă mai departe cu pedepsirea țării noastre chiar până la declanșarea Articolului 7”. 

Paradoxul românesc este că noi nu avem alternativă. Ungurii și polonezii au o alternativă, joacă o carte care este a euroscepticismului pe o linie Trumpiană. Nu întâmplător, Steve Bennon, fostul ideolog și șef al administrației lui Trump a spus că Orban este un Trump înainte de Trump. Ei joacă această carte. Ei au convingerea că este o revoluție culturală în lume, ei sunt purtătorii de steag revoluționar, ei sunt într-o echipă, care bună sau proastă este altă discuție, dar joacă ceva. România din păcate nu joacă nici acea carte nici cartea cealaltă europeană, cea a mainstreamului, a discursului proeuropean. România este între scaune deci nu va trece nici într-o parte nici în alta. Va rămâne într-o baltă, într-o mlaștină și va fi atât de slabă și slăbită încât tare mă tem că dacă europenii vor dori să dea un exemplu dur statelor estice și vor dori să pedepseacă pe cineva exemplar acel cineva nu va fi nici Polonia nici Ungaria ci va fi România dacă se comportă prost. Ei știu că România se apără cel mai greu. România în acest moment se poate apăra la nivel european cu foarte multă dificultate pentru că nu are foarte multe de livrat, nu mai are nici prestigiu și nu mai are nici credibilitate. 

România trebuie să țină seama de aceste slăbiciuni ale ei, să țină cont de faptul că populația României nu este în acest moment populația Poloniei și populația Ungariei, că România nu ar accepta de pildă scene hilare cum ar fi postere pe autostrada care duce spre Viena pline cu imaginea hâdă a lui George Soros. Populația României nu este populația maghiară. Nici populația, nici proiectul politic nu poate duce România într-un proiect de tip Polonia sau Ungaria. Politicienii trebuie să înțeleagă asta și trebuie să înțeleagă că ceea ce fac ei este în pofida chiar a votanților lor. Nu au fost votați pentru așa ceva. Aceasta este diferența între ei și politicienii din Polonia și Ungaria. România nu are alternativă în acest moment. Va rămâne într-o zonă gri, va cădea între scaune și va fi cea mai proastă poziție pe care România poate să o aibă. De asta lucrurile trebuie clarificate, trebuie rezolvate în octombrie pentru ca la votul care urmează în Parlamentul European atunci când va fi prezența Președintelui României Klaus Iohannis în Parlamentul European, România să reușească să nu iasă foarte prost, să nu transmită instituțiilor europene semnalul că trebuie să meargă mai departe cu pedepsirea României chiar până la declanșarea Articolului 7 și în cazul țării noastre”, a conchis Dan Dungaciu pentru PSnews.ro.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi