Skip to content
Sport

Rezultat istoric pentru atletismul românesc – Robert Hajnal, locul 2 la Ultra Trail du Mont Blanc

foto:irunfar.com

Atletismul românesc cunoaşte din nou momente de glorie prin Robert Hajnal, care a terminat sâmbătă, celelbra cursă de ultramaraton montan, Ultra Trail du Mont Blanc, pe locul doi. Atletul român a parcus cei 170 de kilometri ai cursei considerată mondialul ultramaratonului montan în 21 de ore, 31 de minute şi 37 desecunde.

Românul s-a aflat încă de la începutul cursei între primii 30 de alergători, după kilometrul 70 intrând în Top 10, pentru ca la kilometrul 136 să ajungă pe poziţia a doua, pe care avea să nu o mai piardă până la final.

Ultimii metri ai celebrei curse de anduranţă au fost parcurşi de Robert Hajnal cu un steag tricolor primit de la unul dintre spectatori. El a trecut linia de finiş de la Chamonix în aplauzele spectatorilor.

Robert Hajnal, născut pe Valea Jiului, unde a jucat fotbal la Jiul Petroşani până la varsta de 18 ani, este cel mai bun ultramaratonist montan al nostru, el ocupând în luna mai locul 15 la Campionatul Mondial de Ultramaraton Montan.

Câştigătorul cursei a fost francezul Xavier Thevenard, cu timpul de 20 de ore, 44 de minute şi 16 secunde.

La ediţia de anul acesta a UTMB, cursă de 170 de kilometri cu diferenţă de nivel pozitivă de 10.000 de metri au luat startul 2561 de alergători, înregistrându-se până în acest moment peste 400 de abandonuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *