Rezultatele finale ale examenului de definitivare în învăţământul preuniversitar au fost publicate, marţi, iar conform Ministerului Educaţiei, 76,45% dintre candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 8, deci au promovat. După contestaţii, majorarea ratei de succes la examen este de 3,89%.
Potrivit Ministerului Educaţiei, rezultatele finale înregistrate după soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar au fost publicate marţi, la ora 10.00, pe site-ul dedicat şi în centrele de examen.
”După evaluarea celor 1.642 de contestaţii depuse, 5.991 de candidaţi (76,45%), cu 304 mai mulţi faţă de rezultatele iniţiale (5.687 candidaţi), au obţinut note care au generat medii de examen mai mari sau egale cu 8 (opt). Aceşti candidaţi şi-au atins obiectivul propus: definitivarea/dreptul de practică în învăţământul preuniversitar”, arată sursa citată.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News