Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Angela Nicolae, a afirmat, în legătură cu cazul femeii care a murit după ce s-a blocat liftul, că necropsia arată că nu există legătură de cauzalitate între moartea pacientei şi blocarea liftului. Angela Nicolae a precizat că liftul avea reviziile la zi şi că manevrele de resuscitare au fost făcute în lift, transmite News.ro.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, mai multe detalii în legătură cu cazul pacientei care a murit în lift, la sfârşitul săptămânii trecute.
„În dimineaţa zilei de 16 decembrie 2023, ca urmare a evaluării de către medicul de gardă, s-a decis transferul către secţia Anestezie şi Terapie Intensivă al unei paciente în vârstă de 81 de ani, cu multiple comorbidităţi, internată iniţial în Secţia Medicină Internă şi transferată apoi în Secţia Neurologie. S-a procedat la transferul pacientei către secţia A.T.I., cu liftul, în jurul orei 07:20, pacienta fiind însoţită de echipa constituită conform procedurilor interne, formată din medic neurolog şi personal mediu şi sanitar auxiliar. În timpul transportului, liftul s-a blocat între etaje, la scurt timp, pacienta intrând în stop cardio-respirator”, a anunţat managerul unităţii medicale, Angela Nicolae.
Sursa citată a precizat că manevrele de resuscitare au fost începute de medicul care însoţea pacienta, acestea fiind efectuate cât timp pacienta s-a aflat în lift, cât şi până la accesul în secţia ATI.
„În tot acest timp, s-a intervenit cu personalul tehnic din interiorul spitalului pentru a debloca liftul. A fost solicitată şi echipa tehnică, care asigură mentenanţa liftului, acesta fiind deblocat în jurul orei 08:00. Pacienta a fost evaluată de către medicul de terapie intensivă, în acelaşi timp cu continuarea manevrelor de resucitare, iar la ora 08:05 a fost declarat decesul”, a mai precizat Angela Nicolae.
Ea a adăugat că incidentul a fost raportat în ziua în care s-a produs atât către ANMCS, cât şi către Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Olt, care a dispus imediat efectuarea de verificări cu privire la caz, iar acestea s-au concretizat într-un proces-verbal de control, care nu a constatat nereguli.
„De asemenea, potrivit procedurilor interne, şeful serviciului de anatomie patologică, în programul normal de lucru al serviciului, în ziua de 18.12.2023, a anunţat decesul pacientei organelor de cercetare penală, care au dispus efectuarea necropsiei de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală. Precizăm că unitatea sanitară are contract de mentenanţă şi service cu prestator de servicii autorizat, iar ultima revizie s-a efectuat în luna noiembrie 2023, când s-a constatat că liftul funcţionează în condiţii tehnice corespunzătoare”, a mai transmis managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News