Cererea DNA de ridicare a imunității deputatului Pro România Nicolae Bănicioiu va figura pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Camerei Deputaților, programat să se reunească într-o ședință online la ora 11:30, au declarat pentru G4Media.ro surse parlamentare.
Potrivit acestora, solicitarea de ridicare a imunității va fi trimisă Comisiei juridice a Camerei, care va primi un termen scurt, de câteva zile, pentru a face o recomandare plenului cum să voteze: pentru sau împotriva ridicării imunității fostului ministru.
DNA a anunțat marți că a cerut ridicarea imunității pentru un deputat acuzat de trafic de influență și luare de mită în perioada în care era ministru. E vorba despre o mită totală în valoare de 3,9 milioane de lei. Fostul ministru vizat de investigația DNA este Nicolae Bănicioiu, la acel moment ministru al Tineretului în guvernul Ponta.
Coaliția a decis cum vor fi împărțite TVR, Radio România și Avocatul Poporului. Ce le revine liberalilor
USR, după ce a nominalizat un fost membru PSD pentru o funcţie de subprefect: Şi PSD are oameni valoroşi
Fenechiu crede în ”onestitatea” președintelui PNL Neamț, acuzat de trafic de influență: Tipologia infracțiunii este atipică și extrem de interpretabilă
Planul USRPLUS pentru a pune mâna pe banii TVR: un război inventat pentru a schimba conducerea
Cel mai nou membru al Comisiei de control a SIE: senator PNL, judecat pentru constituire de grup infracțional organizat, prieten de pahar cu interlopii
Procurorii îl acuză pe Bănicioiu că, în perioada 2012-2014, când era ministru al Tineretului, ar fi cerut și primit 1,29 milioane de lei de doi oameni de afaceri pentru că l-ar fi influențat pe ministrul Sănătății de atunci, Eugen Nicolăescu (PNL), să numească pe post de manageri de spitale anumite persoane agreate de respectivii afaceriști.
Mai mult, procurorii susțin că Bănicioiu ar fi primit și o altă mită, de 2,6 milioane de lei, de la aceiași oameni de afaceri, după ce a devenit ministru al Sănătății, în perioada 2014 – 2015.
Miza numirilor de manageri era alocarea de sume de bani către respectivele spitale cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.
Nicolae Bănicioiu a fost ministru al Tineretului în Guvernul Ponta în perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, iar în perioada 5 martie 2014 – 17 noiembrie 2015 a fost ministru al Sănătății. El este acum deputat și membru în conducerea Pro România.
Ulterior comunicatului DNA, Bănicioiu a scris pe facebook că acuzațiile care i se aduc sunt false precizând că el este pentru ridicarea imunității, deoarece clarificarea cât mai rapidă a situației va fi în interesul tuturor. Bănicioiu a anunțat că nu va candida pentru un nou mandat de parlamentar.