Sistemul electroenergetic al Rep. Moldova va fi conectat la rețeaua românească și cea europeană prin intermediul celei de-a treia linii electrice aeriene care va uni stațiile electroenergetice Strășeni și Gutinaș, construcția sa fiind prevăzută de memorandumul semnat de Guvernul moldovean și cel american.
Noua linie electrică aeriană de 400 kV are o lungime de circa 190 de kilometri, între care 70 pe teritoriul țării vecine, aceasta aducând numeroase avantaje, precum acces la multiple surse de energie regenerabilă, facilitarea integrării acestora în sistemul național, asigurarea a unui aport energetic constant și noi locuri de muncă.
Memorandumul a fost semnat marți de ministrul moldovean al Energiei, Victor Parlicov, și administratoarea adjunctă a Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Isobel Coleman, totul având loc la stația electrică din raionul Strășeni a țării vecine unde va începe aceasta.
,,Această linie înseamnă securitate energetică și o condiție pentru a asigura creșterea economică a țării. Întreprinderile își pot planifica activitatea pentru că au suficientă energie, iar cetățenii pot miza că au lumină acasă și tot confortul care depinde de aceasta”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Iar administratoarea adjunctă a USAID, Isobel Coleman, care se află într-o vizită în Republica Moldova, a menționat că: „Astăzi, sunt aici pentru a transmite angajamentul Statelor Unite de a sprijini Republica Moldova în implementarea unui proiect extrem de important. Împreună, eforturile noastre vor contribui la construcția unei linii de înaltă tensiune care va conecta Moldova la rețeaua electroenergetică europeană, reprezentând o conexiune pozitivă, atât la mod direct, cât și simbolic.”
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News