Roata panoramică din Târgul de Crăciun din Arad funcţionează din nou, după ce joi a fost oprită temporar

Sursă foto: https://www.ghidularadean.ro/

Roata panoramică din Târgul de Crăciun Arad, oprită joi în urma unui control al ISCIR, a fost repusă în funcţiune, după ce toate problemele birocratice identificate de inspectori au fost rezolvate.

Primăria Arad a anunţat, vineri seară, că toate actele au fost actualizate, astfel că roata panoramică funcţionează în siguranţă.
”Roata panoramică funcţionează în siguranţă. Neplăcerile birocratice între firma care a adus roata panoramică la Târgul de Crăciun din Arad şi organele de control s-au finalizat cu succes, toate actele fiind actualizate”, a transmis Primăria Arad.

Siguranţa vizitatorilor la târg care s-au dat în roată nu a fost niciodată pusă în pericol, dă asigurări Primăria Arad, care mai spune că a fost o problemă de natură birocratică remediată într-un timp scurt.

„Roata panoramică avea inspecţia făcută, ultima dată în 21 iulie a.c., dar, din păcate, aşa cum s-a mai întâmplat şi în alte ocazii, unor funcţionari publici le este mai simplu să facă exces de zel şi să spună <NU> decât să găsească soluţii pentru rezolvarea problemei. Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat pentru remedierea rapidă a situaţiei neplăcute, chiar acum în pragul sărbătorilor de iarnă”, a declarat Călin Bibarţ, primarul municipiului Arad.
Roata a fost oprită, joi, în urma unui control al ISCIR.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: