Skip to content
Politică

Robert Cazanciuc, reacţie virulentă după tăierea bugetului ICCJ: Cine e Înalta Poartă pentru care se pune bir?

Inquam Photos/George Calin
" "

Senatorul PSD Robert Cazanciuc anunță că social – democrații vor depune amenamente la bugetul pe Justiție. Anunțul lui Cazanciuc vine după ce șefa ÎCCJ, Corina Corbu, anunțat că în buget nu există nici măcar banii necesari pentru efectuarea unei expertize privind sistemul de alimentare cu energie electrică.

Cine-i Înalta Poartă pentru care se pune bir pe bugetul Înaltei Curți?

" "

Particip – fără prea mari speranțe de schimbare în bine – la dezbaterile din comisiile juridice reunite asupra bugetelor instituțiilor de aplicare a legii, cum sunt denumite prin străinătățuri: CCR, CSM, IJ, MP, MJ, ICCJ…, respectiv cele pe care se bazează cetățeanul ca să trăiască într-un stat de drept, adică o țară ca afară. Din rațiuni de siguranță sanitară și enervare socială, mă alătur dezbaterilor în format on-line.

Este bine, pentru că se putea și mai rău, îi aud constant și duios pe cei care, chemați să aplice legea în fiecare zi, te-ai fi așteptat să îi vezi tăioși și reci, mai puțin plini de bunăvoință față de cei care le alocă un buget mai mic decât anul trecut.

Îmi zic că 30 de ani de democrație au adus o cooperare loială între puteri, și, ce bine că astăzi avem parchet și nu procuratură, că altfel cine știe ce dosare de abuz în serviciu sau sabotarea democrației îi pășteau pe săracii contabili care au întocmit bugetul.

Când toată lumea se pregătea să plece acasă, mulțumită că a mai bifat o acțiune de imagine, din categoria… ce bine și frumos este la Parlament!…se aude sentința, un ciocan lovind cu forță masa bugetarilor, spre încântarea ziariștilor care abia acum simțeau că își pot face meseria.

„Ați tăiat 20% din bugetul Înaltei Curți! Nu pot să înțeleg cum statul român nu are fonduri pentru a efectua o expertiză care să arate dacă nu există pericolul de a lua foc din cauza instalațiilor electrice vechi și suprasolicitate, pentru a extinde un pod și a-l transforma în birouri, pentru a extinde un lift de la parter la subsol, pentru a nu mai căra zilnic sute de dosare pe scări”, se adresează onorata instanță onorabilei audiențe.

Bingo, doamnă președinte! Dumneavoastră nu știți că am eradicat corupția, abuzurile, că problemele sistemului de justiție sunt rezolvate, că ni se va ridica MCV-ul și, în consecință, nu vom mai avea dosare?!

Ce s-o fi gândit mărețul judecător?! Că, punând în balanță articolul 126 din Constituție, potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte, va reuși să îi facă loc, printre prioritățile guvernării, și bietului cetățean care își caută dreptatea pe holurile transformate în săli de judecată ale instanței supreme!

Văzându-le acțiunile și retorica, ai sentimentul că reprezentanții actualei puteri cred că dreptatea se împarte paușal, că nu e nevoie de investiții, și că te poți prezenta în fața oamenilor cerându-le să aibă încredere în țara lor, chiar dacă la cea mai înaltă instanță din România un proces, care de cele mai multe ori nu avea de ce să ajungă acolo, durează ani de zile.

Opoziția va supune plenului Parlamentului amendamente în ”cuantum de 25 de minute”, echivalente cu împrumuturile de 1000 de euro pe secundă pe care Guvernul Cîțu le contractează în beneficiul nu știm cui – adică timpul de reflecție necesar pe care un membru al Guvernului l-ar parcurge pe jos de la Palatul Victoria la “pălățelul” Înaltei Curți„, scrie Cazanciuc pe Facebook.

1 comentariu la “Robert Cazanciuc, reacţie virulentă după tăierea bugetului ICCJ: Cine e Înalta Poartă pentru care se pune bir?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *