Skip to content
Economie Societate

Robert Chioveanu: ANSVSA va elabora o nouă strategie de combatere şi control a pestei porcine africane; trebuie asumată de fermieri şi industrie

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va elabora o nouă strategie de combatere şi control a pestei porcine africane, care va trebui să fie asumată de toate instituţiile implicate, dar şi de fermieri şi industrie, a declarat preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu.

Proiectul meu este legat de pesta porcină africană, de elaborarea unui plan de combatere şi control a pestei porcine africane. Nu am vrut să îi spun de eradicare, pentru că este un termen puţin mai greu şi mai pretenţios. Nu mai putem vorbi de prevenţie în momentul de faţă. E clar că trebuie să avem o nouă strategie. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să înfiinţez un grup de lucru, iar vineri voi avea rezultatul final al muncii lor. Am adus specialişti atât din privat, cât şi din cadrul autorităţii centrale şi locale, medici veterinari, pentru a elabora o nouă strategie de combatere şi control a pestei porcine africane (…)„, a precizat şeful ANSVSA.

El susţine că în etapa următoare va chema atât fermieri, cât şi reprezentanţi ai industriei pentru a-şi asuma împreună acest plan, care va cuprinde măsuri pe termen scurt, mediu şi lung.

După ce ne vom asuma acest plan, voi chema Colegiul Medicilor Veterinari, medicilor practicieni care merg din casă în casă şi, împreună cu Ministerul Mediului şi cu Ministerul de Interne, ne vom asuma acest plan pe care îl vom prezenta la Bruxelles ca un plan pe termen scurt, termen mediu cu principale măsuri de acţiune, dar şi pe termen lung. (…)„, a spus acesta.

Şeful ANSVSA îşi doreşte ca planul să fie finalizat până la începutul lunii ianuarie, cel târziu, astfel încât acesta să poată fi prezentat ministrului Agriculturii pentru a se asigura finanţarea, informează agerpres.ro.

Planul va fi finalizat până la sfârşitul lunii decembrie sau începutul lunii ianuarie, apoi voi merge la Ministerul Agriculturii şi mă voi asigura de finanţarea lui şi, după ce voi avea acceptul ministrului Agriculturii pentru politicile publice de finanţare a acestui plan, îl voi introduce în grupul naţional de experţi, ca să am girul lor, pentru că până acum planul naţional a fost asumat doar de ANSVSA. Nu este posibil ca numai ANSVSA singură să lupte cu acest virus. Dacă nu putem să ne aşezăm la o masă toţi cei implicaţi – fermieri, industrie, Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului şi cu Ministerul de Interne – şi să ne asumăm implementarea acestui plan, nu putem să reuşim să combatem acest virus„, a explicat Chioreanu.

Potrivit surse citate, în 2020, vor fi create două zone pilot în jurul unor mari ferme comerciale, astfel încât, până la finele anului, să „albim câteva zone din România”.

„Ne-am gândit împreună cu specialiştii să începem pentru 2020 cu două zone pilot-proiect în jurul unor mari ferme comerciale după care, la sfârşitul anului 2020, să albim câteva zone din România, iar în cinci ani să reuşim, uşor-uşor, să avem zone libere de pestă porcină africană”, a susţinut şeful ANSVSA.

Chioreanu a anunţat că împreună cu Poliţia Română va demara miercuri un plan concret de acţiune pentru circulaţia animalelor, care va viza verificări în trafic.

Controalele în trafic încep de miercuri, împreună cu Poliţia Română. (…) Cei care sunt prinşi cu porcul în portbagaj vor fi sancţionaţi, iar porcul va fi confiscat şi va merge către o unitate de incinerare, atunci când sunt elemente legate de lipsa unor documente sau acte pentru transport„, a avertizat Chioreanu.

Preşedintele ANSVSA a fost prezent marţi la conferinţa organizată de Asociaţia Română a Cărnii „Viitorul industriei de creştere şi procesare a cărnii de porc”, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţare.

Conform celor mai recente date ale ANSVSA, pesta porcină africană (PPA) evoluează în prezent în România în 254 de localităţi din 28 de judeţe, cu un număr de 709 focare (dintre care 11 focare în exploataţii comerciale şi patru focare în exploataţii de tip A), în alte şapte judeţe fiind diagnosticate doar cazuri la mistreţi.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, şi până în prezent, au fost eliminaţi 540.591 de porci afectaţi de boală şi au fost diagnosticate 2.379 de cazuri la mistreţi.

Până în data de 10 decembrie au fost despăgubiţi 13.701 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de peste 330,65 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *