Primarul orașului Roma, Roberto Gualtieri, un apropiat al comunității românești din capitala Italiei, i-a transmis un mesaj de susținere senatoarei Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Generală București.
În mesajul său, edilul Romei, una dintre cele mai frumoase capitale europene, a spus, printre alte :
”Vreau să îmi exprim toată susținerea pentru campania electorală pe care o conduci la Bucuresti!
Orașele noastre sunt legate de o istorie profundă, care a pus bazele unei prietenii privilegiate între cele două popoare ale noastre.
Roma se bucură de o mare și frumoasă comunitate română, care are o contribuție esențială la dezvoltarea capitalei noastre.
Chiar și la București italienii se simt ca acasă. Munca lor întărește zi de zi legăturile dintre noi.
Avem foarte mult de muncă împreună, luând în considerare schimbările climatice, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural și arhitectonic, mobilitatea sustenabilă, inovația, locuri de muncă, dezvoltarea și ajutorul pentru cei mai defavorizați.
Suntem două mari capitale europene, prin urmare ne dorim ca împreună să promovăm politici social-democrate în orașele și țările noastre, dar și în Europa.
Abia aștept să lucrez împreună cu tine, pentru binele Romei și al Bucureștiului.
Mult noroc și spor la treabă, Gabriela!”
Numărul românilor de pretutindeni este estimat la aproape 10 milioane, incluzându-i atât pe românii care trăiesc în comunitățile din diaspora, cât și pe cei care trăiesc în comunitățile istorice/tradiționale din țările aflate în vecinătatea României, potrivit http://dprp.gov.ro.
În Italia, comunitatea românească numără aproximativ 1.200.000 de cetățeni români rezidenți, fiind cea mai numeroasă comunitate străină din Italia. Cea mai mare preponderență a comunității românești este în regiunile centrale și de nord, fiind concentrată în regiunea Lazio, cu zona metropolitană a Rome.
În cadrul unei întâlniri la Roma, a premierului Marcel Ciolacu, de la începutul acestui an, s-a discutat despre așteptările comunității românești din Italia, inclusiv aceea de a avea propria catedrală ortodoxă la Roma, dar și despre disponibilitatea Guvernului român de a contribui financiar la restaurarea Statuii Sfântului Petru de pe Columna lui Traian, monument emblematic care ilustrează legăturile istorice profunde dintre România și Italia.
Gabriela Firea a avut un mesaj de mulţumire pentru susţinerea arătată de primarul Romei, precizând că este o surpriză plăcută să ştie că este sprijinită de edilul din cea mai importantă capitală europeană.
„Îi mulțumesc primarului din Roma, capitala Italiei, Roberto Gualtieri, pentru acest mesaj de susținere.
Este o surpriză plăcută să știu că mă sprijină în lupta de la București primarul celei mai importante capitale europene, un om cu bogată experiență politică si administrativă, fost ministru al Economiei și Finanțelor în Italia.
🇷🇴🇮🇹 Este cu adevărat importantă colaborarea dintre Roma și București, pentru toți românii care sunt în Italia, dar și pentru o viață la fel de bună ca acasă italienilor care s-au stabilit la noi.
Ca primar general al Bucureștiului am avut legături strânse cu primarii celorlalte capitale europene pentru că este important să aducem și la noi proiecte care funcționează cu succes în alte părți. Așa voi facem și în viitorul mandat!”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.
Comandat de PSD – Organizația Municipiului București/executat de SC EXXCLUS SOCIAL MEDIA SRL/CMF 21240002/Număr apariții – 10
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News