Roma îşi reafirmă opoziţia faţă de folosirea de către Ucraina a armelor italiene pentru a lovi Rusia

Sursă foto: Facebook/ Antonio Tajani

Ministrul de externe italian Antonio Tajani şi-a reafirmat sâmbătă opoziţia faţă de posibilitatea ca Ucraina să folosească arme italiene pentru a lovi Rusia şi a atras atenţia cu privire la orice fel de decizie „impulsivă”, informează AFP.

Mai multe ţări din cadrul NATO se arată în favoarea unei posibile utilizări a armelor furnizate Ucrainei de către ţările occidentale pentru a efectua atacuri pe teritoriul Rusiei, dar Italia, membru fondator al alianţei, continuă să se opună.

„Este un moment foarte delicat, nu trebuie să facem niciun pas greşit” şi trebuie să evităm „orice măsuri sau declaraţii impulsive”, a declarat Antonio Tajani în timpul unei vizite la Rapallo (nord-vestul Italiei), potrivit agenţiilor AGI şi ANSA.

„Nici şi Statele Unite nu au autorizat folosirea armelor lor fără discernământ, ci doar pentru a lovi o bază din care pleacă dronele. Şi ei sunt foarte atenţi”, a adăugat el, citat de agenţia AGI.

Tajani a mai afirmat că Italia se pregăteşte „în săptămânile următoare” să trimită din nou ajutoare Ucrainei.

Dar, a repetat el, „nu vom trimite nici măcar un singur soldat italian să lupte în Ucraina, pentru că nu suntem în război cu Rusia”, potrivit AGI.

Germania a anunţat vineri că a autorizat Ucraina să atace cu arme germane obiective situate în interiorul Rusiei.

Cu o zi înainte, Statele Unite anunţaseră că şi-au ridicat parţial restricţiile pentru a permite Ucrainei să-şi apere regiunea Harkov, care se învecinează cu Rusia.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: