Un român a fost arestat în Austria, fiind acuzat de trafic de migranți, după ce polițiștii au descoperit 26 de imigranți în camionul acestuia. Persoanele erau originare din Siria, Afganistan și Bangladesh.
Poliția a oprit vehiculul într-un mic orășel austriac de lângă granița cu Germania, St Peter am Hart. Șoferul în vârstă de 29 de ani a fost arestat, informează digi24.ro. Potrivit autorităților, imigranții se aflau într-o stare avansată de deshidratare, iar printre aceștia se găseau și mai mulți copii care au fost transportați la spital.
Deși tânărul în vârstă de 29 de ani a încercat în primă fază să fugă de oamenii legii, în momentul în care poliția a ajuns în spatele mașinii pe care o conducea, acesta a fost prins.