Români blocați în Orientul Mijlociu: Recomandări de la singurul medic român acreditat pe repatrieri medicale

Foto: Arhiva personală

În contextul escaladării tensiunilor și blocajelor în Orientul Mijlociu, repatrierile medicale pentru cetățenii români devin o provocare majoră. Dr. Valentin Dingă, singurul medic român acreditat să organizeze astfel de transferuri, explică cum funcționează procedura, ce prevede legislația și ce trebuie să facă românii aflați în zone afectate de conflict.

Repatrierile medicale, o cursă contra cronometru

Potrivit Dr. Dingă, în prezent, opțiunile pentru repatrieri sunt limitate.

„Când totul este blocat, singurele variante sunt transferurile din țările vecine care pot evacua pacienții medical. Există aeroporturi deschise și spațiu aerian permis, dar distanțele și starea pacientului pot face ca aceste operațiuni să fie complicate sau chiar imposibile”, explică medicul.

Ce prevede legislația în domeniu și care este rolul statului

Mulți se întreabă de ce statul nu intervine direct. Dr. Dingă clarifică:

„Legea prevede că, în situații de criză — cum ar fi închideri de aeroporturi, dezastre, atentate sau pandemii — consulatele române trebuie să țină legătura cu cetățenii și cu autoritățile locale. Ele înregistrează cererile de repatriere și coordonează logistica împreună cu guvernele locale, dar nu există obligativitatea ca statul să plătească repatrierea.

Există însă soluții pentru cazurile medicale urgente:

„Anexa 1 la Legea 62 din 2019 permite solicitarea sprijinului financiar de la consulat, bani care pot fi rambursați în 60 de zile. Am avut situații în care plata s-a realizat în 24-72 de ore, dar depinde foarte mult de modul de organizare și de aprobările companiilor aeriene și aeroporturilor”, explică medicul.

Se poate interveni cu succes chiar și în cele mai grele condiții

Întrebat direct ce șanse sunt în acest moment pentru repatriei medicale din Orientul Mijlociu, acest recunoaște că sunt foarte mici. Există însă speranță și în acest sens l-am rugat pe interlocutor să ne povestească o evacuare medicală de succes, realizată în condiții oarecum similare.

Dr. Valentin Dingă povestește un caz recent din Gaza:

„Am colaborat cu Ministerul Afacerilor Externe, consulatele din Israel și Egipt și Ministerul Sănătății pentru a evacua un cetățean român a cărui familie avea cetățenie română. A fost extrem de dificil logistic, dar reușita a fost completă: pacientul a fost adus în siguranță în România.”

El mai subliniază că succesul depinde de pregătirea medicală, cunoașterea legislației și coordonarea internațională:

„Chiar dacă avem experiență și capacitatea de a organiza totul rapid, există factori externi — restricții aeriene, conflicte locale — care pot întârzia operațiunile.”

Sfaturi pentru românii aflați în zone de risc

Specialistul oferă câteva recomandări practice pentru cei aflați în prezent în Orientul Mijlociu:

  1. Contactați imediat consulatele române și înregistrați cererea de repatriere medicală.

  2. Evaluați rapid starea medicală și pregătiți documentele necesare pentru solicitarea sprijinului financiar.

  3. Fiți pregătiți pentru deplasări prin țările vecine, deoarece transportul direct poate fi imposibil.

  4. Colaborați cu autoritățile locale și respectați indicațiile oficiale privind siguranța și transportul.

Repatrierile medicale nu sunt simple transporturi; ele implică planificare, logistică complexă și cunoașterea exactă a legislației.

Dr. Valentin Dingă – medicul român care aduce acasă pacienții grav bolnavi

Dr. Valentin Dingă este recunoscut ca singurul medic român acreditat internațional pentru organizarea repatrierilor medicale – operațiuni complexe de transport al pacienților aflați în afara țării cu afecțiuni grave. De-a lungul carierei, el a adus în România peste 1.000 de români cu probleme medicale critice din diverse colțuri ale lumii.

Pionier în medicina aeromedicală

Dr. Valentin Dingă a început în domeniul zborurilor medicale după un schimb de experiență în 2007 cu paramedici din Israel, care l-au introdus în organizarea de servicii medicale la sol și apoi aeriene. În 2011–2012 a realizat primele zboruri aeromedicale, iar mai târziu a urmat cursuri specializate în Germania și Marea Britanie cu Terry Martin, fondatorul serviciilor aeromedicale moderne.

Recorduri și performanțe recunoscute în Europa

Medicul deține mai multe realizări impresionante în medicină:

  • Cel mai lung zbor cu ambulanță aeriană – 18 ore de la Rosario și Santa Fe până la Târgu Mureș.
  • Cel mai mare procent de succes în resuscitări cardio‑pulmonare în prespital, cu un rate de 63,33 %, dublu față de media europeană, studiat la nivel științific.
  • Cea mai rapidă intubare oro‑traheală – 6,4 secunde într‑un concurs profesionist.

Misiuni extreme și profesionalism

Printre cele mai riscante repatrieri realizate de el se numără evacuări din Afganistan (2017), Rusia (2022), Gaza (2024) și Irak (2025), demonstrând capacitatea sa de a face față unor situații de maximă complexitate medicală și logistică.

Autor

  • Cu o experiență de peste 20 ani în presă, Dana Musceleanu vine în redacția PS News după aproape 4 ani ca editor coordonator la site-ul Antena 3 și alti 3,5 ani ca senior editor la site-ul B1 TV.
    Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a debutat pe clasicul print, iar apoi a făcut pasul spre online.
    "A scrie pentru mine e sinonim cu a fi. Mă bucur să îmi să îmi continui aventura jurnalistică într-un mod cât mai eficient, până nu preiau roboții tot business-ul. :)"

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: