România a ajuns din urmă Polonia în privinţa Produsului Intern Brut pe cap de locuitor

Sursa: freepik.com

Din punct de vedere al dezvoltării economice, România mai are însă de recuperat, arată experții. 

România a ajuns din urmă Polonia în privinţa Produsului Intern Brut pe cap de locuitor, potrivit unei analize bazate pe datele Eurostat, realizată de cercetătorii Facultăţii de Ştiinţe Economice de la Universitatea Babeş-Bolyai.

PIB-ul României a depăşit o mie şase sute de miliarde de lei anul trecut şi a ajuns să fie cu 250% mai mare decât acum 10 ani. Corespondentul RRA la Cluj, Claudiu Pădurean, relatează.

Reporter: O cercetare realizată de echipa laboratorului Romanian Economic Monitor din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor arată că România a ajuns din urmă Polonia la acest capitol, după cum a afirmat prorectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Levente Szász.

Levente Szász: Ştirea este una pozitivă. România a ajuns din urmă Polonia în termen de PIB per capita. Suntem pe o tendinţă de creştere. Însă apare şi întrebarea: dezvoltarea economiei a egalat-o pe cea a Poloniei? În această privinţă umilul meu răspuns este că nu, nu încă.

Reporter: Pentru ca acest proces de creştere economică să genereze şi dezvoltare este necesară şi creşterea nivelului de trai al populaţiei, spun experţii în domeniu. În urma României se află ţări precum Ungaria, Croaţia, Slovacia, Letonia, Grecia şi Bulgaria, mai spune Levente Szász.

Levente Szász: Oricum avem răspunsul că în privinţa PIB per capita suntem în faţa a 6 state membre ale Uniunii Europene. România se află la 80% din media Uniunii Europene. Italia, de exemplu, se află mult mai sus, în apropierea nivelului european mediu. Aşadar tendinţa este bună, este pozitivă, rata de creştere este cea mai înaltă şi cea mai rapidă în regiune.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: