Skip to content
Sănătate

România a ajuns la 1.000.000 de persoane vaccinate anti-Covid. Florin Cîțu: Rămâne ținta de 10,4 milioane până în septembrie

Inquam Photos/George Calin
" "

România a ajuns la pragul de un milion de persoane vaccinate anti-COVID-19. Persoana cu numărul un milion a primit vaccinul, miercuri, la Spitalul Universitar din Capitală, acolo unde a fost prezent și premierul Florin Cîțu. ”Veți vedea că lucrurile vor merge mult mai repede de acum încolo”, a dat sigurări șeful Guvernului, precizând că faza a treia va începe pe 15 martie.

Un moment la care în 27 decembrie ne uitam și voiam să vină cât mai repede. A venit. Am ajuns la persoana vaccinată cu numărul un milion. Veți vedea că lucrurile vor merge mult mai repede de acum încolo. Ținta era să avem aproape un milion până la sfârșitul lunii martie. Doar în martie o să primim 2,6 milioane de doze, ceea ce înseamnă că vom putea porni cu faza a treia, (…) toată lumea în faza a treia pe 15 martie, deci vom porni vaccinarea generală. Rămâne în continuare ținta de a avea 10,4 milioane de români vaccinați la sfârșitul lui septembrie”, a spus Florin Cîțu, citat de b1.ro.

" "

În acest context, premierul a ținut să reamintească faptul că este foarte important ca regulile de protecție sanitară să fie respectate în continuare, mai ales că, spune Cîțu, pe stradă sunt din ce în ce mai mulți oameni care nu mai poartă mască. Prim-ministrul a precizat și că îi va solicita ministrului Afacerilor Interne să ia măsuri pentru ca angajații MAI ”să-și facă treaba” când vine vorba despre aplicarea legii privind măsurile de protecție.

Campania de vaccinare merge bine. Suntem în Europa în top și ne asigurăm că va rămâne așa. În același timp, trebuie să readuc aminte că dacă vrem o campanie de vaccinare de succes și vrem să scăpăm de pandemie, trebuie să păstrăm în continuare, să respectăm toate regulile impuse – purtatul măștii în spațiul public. Am văzut deja foarte, foarte mulți oameni care sunt relaxați și nu mai poartă mască în spațiul public. Este foarte important să purtăm mască.

Fac un apel și la Ministerul Afacerilor Interne, o să vorbesc cu domnul Lucian Bode, să mă asigur că vom avea mai mulți lucrători ai MAI care să-și facă treaba. Văd peste tot, și pe stradă, am mers și cu metroul și văd oameni care nu poartă mască. Nu putem să ne permitem așa ceva în acest moment, nu ne putem relaxa”, a mai spus Florin Cîțu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *