Skip to content
Politică

România a pierdut cursa pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU; Ponta și Rareș Bogdan reacționează

România a pierdut în fața Estoniei cursa pentru o poziție de membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU, pentru perioada 2020-2021, anunță organizația internațională. Președintele Pro-România, Victor Ponta, este de părere că România a pierdut sprijinul țărilor din Uniunea Europeană în momentul în care fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că România mută Ambasada la Ierusalim. Ministerul român al Afacerilor Externe a reacționat, vineri, după ce România a pierdut alegerile pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, subliniind că țara noastră ”s-a angajat mai târziu în această campanie, practic din 2017”, dar ”indiferent de rezultatul final, acțiunile diplomatice derulate pe parcursul acestei campanii au consolidat profilul internațional al României”, informează hotnews.ro.

Liberalul Rareș Bogdan a recționat și el pe Facebook, subliniind că înfrângerea în fața Estoniei este ”încă un cadou de la repetenții și ticăloșii lui Dragnea” și că asta se întâmplă când ”proștii și nepricepuții conduc Guvernul, Senatul și Camera Deputaților”.

Asta se întâmplă când proștii și nepricepuții conduc Guvernul, Senatul și Camera Deputaților din România! RUȘINOS și mai ales fără precedent în istoria diplomației române. Încă un cadou de la repetenții și ticăloșii lui Dragnea. Ăștia trebuie îndepărtați de la putere cât mai repede posibil, sunt pur și simplu o calamitate pentru țara aceasta”, a scris Rareș Bogdan.
Potrivit MAE român, ”indiferent de rezultatul final, acțiunile diplomatice derulate pe parcursul acestei campanii au consolidat profilul internațional al României”.

Indiferent de rezultatul final, acțiunile diplomatice derulate pe parcursul acestei campanii au consolidat profilul internațional al României și au condus la dinamizarea și, în unele cazuri, relansarea relațiilor bilaterale cu state membre ONU din areale geografice îndepărtate și dificil accesibile, neacoperite de actuala rețea diplomatică a țării noastre. De asemenea, campania a generat o revigorare a dialogului României cu organizații regionale și subregionale din întreaga lume și o mai bună cunoaștere a realităților și provocărilor pe care acestea le înfruntă”, arată un comunicat al MAE.

Estonia a obținut locul de membru nepermanent după două tururi de scrutin, desfășurate pe data de 7 iunie la sediul Națiunilor Unite de la New York, în cadrul celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale.

După un prim tur care s-a încheiat cu un rezultat neconcludent, Estonia a câștigat runda decisivă cu 132 de voturi, în timp ce România a fost susținută de 58 de țări.

”România a pierdut competiția pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU ! Am pierdut în fața Estoniei – însa am pierdut în totalitate pe mâna noastră! Votul final a fost rușinos: 132 de voturi pentru Estonia și 58 pentru România!”, a scris Victor Ponta pe Facebook, care a subliniat că de vină a fost și anunțul fostului lider al PSD, Liviu Dragnea, că România mută Ambasada României la Ierusalim.
Cand Liviu Dragnea a anunțat că mutăm Ambasada României la Ierusalim am pierdut imediat 50 de voturi ! Când Viorica Dăncilă a mers la Washington și a susținut acestă idee a lui Liviu Dragnea am mai pierdut și sprijinul tarilor din Uniunea Europeana! Când Teodor Melescanu a acceptat această decizie politică (deși știa că este greșita) am pierdut definitiv! Trebuie să înțelegem faptul că greșelile grave ale câtorva politicieni aduc prejudicii colosale României și românilor! Poate luăm măsuri ca așa ceva să nu se mai repete niciodată! Sau ne mulțumim să spunem că “Dragnea a fost de vină” și cu asta basta?!?”, a comentat Ponta pe Facebook.

Consiliul de Securitate, care are 15 membri, este cel mai puternic organ din sistemul Naţiunilor Unite şi este singurul organism mondial care poate autoriza un război. Consiliul este format din cinci membri permanenţi cu drept de veto – Statele Unite, Rusia, China, Franţa şi Marea Britanie. Alţi zece membri au mandate de doi ani, după a căror expirare sunt înlocuiţi de ţări din aceeaşi regiune geografică.

Din 2020, devin disponibile cinci locuri – două pentru Africa, deţinute în prezent de Cote D’Ivoire şi Guineea Ecuatorială, unul pentru regiunea Asia-Pacific, deţinut de Kuweit, unul pentru America Latină şi Caraibe, deţinut de Peru, şi unul pentru Europa de est, deţinut de Polonia.
Pentru a fi aleasă în Consiliul de Securitate al ONU, o ţară trebuie să obţină sprijinul a două treimi din membrii Adunării Generale, adică cel puţin 129 de voturi din partea celor 193 de state membre cu drept de vot ale Naţiunilor Unite. Frecvent se întâmplă însă ca regiunile să decidă în cercul lor ce ţară să susţină pentru ocuparea locului vacantat, eludând astfel un proces electoral concurenţial. De fapt, astfel se întâmplă la actualele alegeri de la ONU în toate regiunile cu excepţia Europei de est: Nigeria şi Tunisia concurează pentru cele două locuri ale Africii, Vietnamul pentru cel al Asiei şi insulele Grenadine pentru locul regiunii America Latină/Caraibe.
Singurele alegeri unde exista o concurenţă sunt cele pentru Europa de est, unde Estonia şi România au concurat pentru locul care urmează să fie lăsat liber de Polonia, în Grupul Est-European.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *