România a prezentat al doilea Raport Național Voluntar

gov.ro

Ediția 2023 a Forumului politic la nivel înalt al ONU privind dezvoltarea durabilă (HLPF), organizată în perioada 10 – 20 iulie, sub auspiciile Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite are ca temă generală „Accelerarea redresării în urma COVID-19 și implementarea deplină a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă la toate nivelurile”.

În cadrul segmentului ministerial, 38 de țări de pe toate continentele și, pentru prima dată, Uniunea Europeană, prezintă Rapoarte Naționale Voluntare privind implementarea ODD 6 (apă curată și sanitație), ODD 7 (energie curată și accesibilă), ODD 9 (industrie, inovare și infrastructură), ODD 11 (orașe și comunități durabile) și ODD 17 (parteneriate pentru îndeplinirea obiectivelor), potrivit gov.ro.

Prezentarea României a fost susținută de către domnul Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, domnul László Borbély, consilier de stat și coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și doamna Ioana Dospinescu, reprezentantă a asociațiilor de tineret din Romania.

„România demonstrează încă o dată că este un stat dedicat principiilor dezvoltării durabile și implementării a unuia dintre cele mai ambițioase documente programatice, Agenda 2030. Am prezentat al doilea Raport Național Voluntar care este rezultatul unui larg proces de consultări cu toate segmentele sociale. Am avut ambiția ca acest raport să fie unul reprezentativ la nivel național, să surprindă ce am reușit să facem bine ca societate, dar să evidențieze și provocările. Concret, conform datelor statistice, am atins 62,1% dintre țintele naționale pentru 2030. De asemenea, am dezvoltat un cadru instituțional robust și funcțional, care reprezintă punctul nostru forte. La jumătatea drumului către 2030 transmitem prin activitatea noastră de la cea mai importantă întâlnire anuală privind dezvoltarea durabilă, că România rămâne un partener devotat, perseverent și determinat să acționeze în  continuare ca hub regional pentru implementarea Agendei 2030”, a declarat László Borbély.

Guvernul României este singurul, alături de cel al Timorului de Est, dintre cele 193 de state membre ONU, care a organizat în colaborare cu UN DESA, în 17 iulie, un eveniment în cadrul căruia delegația României a împărtășit experiența procesului de elaborare a Raportului Național Voluntar al României, a Raportului Voluntar Subnațional de localizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivelul municipiilor și comunelor din România, a Declarației tinerilor și a Raportului copiilor din România care prezintă vocea copiilor în procesul de implementare a obiectivelor de dezvoltare durabilă.  Evenimentul a beneficiat și de participarea reprezentanților OCDE și UNICEF.

Delegația națională este condusă de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet care, împreună cu dl. Consilier de stat László Borbély și reprezentanți ai parlamentului României au participat la segmentul ministerial al HLPF.  În cadrul intervenției de țară, domnul ministru a reiterat angajamentul României față de realizarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă prin conectarea cu autoritățile locale pentru a asigura coerența, pentru a implica societatea civilă, companiile, mediul academic și alte părți interesate relevante în acest proces.

Din delegația României mai fac parte reprezentanți ai Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă,  ai Asociațiilor comunelor, orașelor și municipiilor și un reprezentant al tinerilor din România.

În perioada următoare, delegația României va participa la întâlniri bilaterale cu domnul Abdulla Nasser Lootah, ministru adjunct al cabinetului de afaceri pentru competitivitate și schimb de cunoștințe din Emiratele Arabe Unite, domnul Csaba Kőrösi Președintele Adunării Generale ONU, și cu domnul Adrian Băluțel, Secretar de Stat, Republica Moldova. De asemenea, va participa și la alte evenimente conexe HLPF, despre care vă vom ține la curent.

Raportul Național Voluntar al României din anul 2023 și rapoartele complementare sunt disponibile aici: https://hlpf.un.org/countries/romania/voluntary-national-reviews-2023

Clipul video de prezentare poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=P50uXEVMG60

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL