România a rămas cel mai mare importator de cereale dintre vecinii Ucrainei. Cantitatea a scăzut însă cu peste 60%

Sursă foto: Pixabay

România a cumpărat anul trecut în jur de 811.000 de tone de cereale din afara blocului comunitar, cu peste 60% mai puțin decât cu un an în urmă când se depășise pragul de 2,4 milioane de tone. Totuși, am rămas cel mai mare cumpărător dintre statele vecine Ucrainei.

Impedimentele impuse de România la importurile de cereale și oleaginoase din Ucraina au dus la scăderea cu peste 60% a cantităților aduse în țară din afara blocului comunitar în anul comercial 2023-2024 (1.07.2023 – 30.06.2024)  față de 2022-2023. Totuși, între statele vecine Ucrainei, România a continuat să rămână cea mai mare piață de desfacere pentru cerealele din afara UE.

Aceasta în contextul în care Ucraina a livrat UE 70,3% din totalul grâului importat, 45% din cantitatea de orz, 46,1% din malț, 68,7% din porumb și 47,5% din sorg. Alți jucători  importanți pe piața de import a UE sunt Marea Britanie (a livrat 63,7% din importurile de făină de grâu) și Rusia (a livrat 95% din importurile de secară).

Potrivit datelor comunicate de Comisia Europeană, în perioada analizată, România a cumpărat din afara UE aproximativ 811.000 de tone de cereale (grâu, făină de grâu comun, orz, malț, porumb, secară, ovăz, sorg), din cele 33,8 milioane de tone cât au importat în total statele membre.

Spre comparație, Polonia a importat 111.500 de tone, Ungaria – 26.452 de tone, Slovacia- 6.868 de tone. Bulgaria a cumpărat de peste granițele UE 26.182 de tone.

Cu cele 2,4 milioane de tone importate, România a fost și anul trecut cel mai mare importator de cereale dintre toate statele vecine Ucrainei, în condițiile în care Polonia a raportat importuri de 2,2 milioane de tone, Ungaria de 1,9 milioane de tone, Slovacia – 713.000 și Bulgaria aproximativ 44.600 de tone.

Ce a importat România

Din cantitatea totală adusă în România, cel mai mult s-a cumpărat grâu comun, respectiv peste 532.600 de tone, cu 42,4% mai puțin decât anul anterior.  Practic 5,6% din grâul cumpărat de statele membre a ajuns în România, a patra țară după importurle cantitative de grâu.

Urmează porumbul, cu importuri de 9,6 ori mai mici decât în 2022/2023, respectiv peste 136.200 de tone și orzul, caz în care traderii au adus în țară 105.882 de tone, față de 120.000 cu un an în urmă. Restul cerealelor s-au adus în cantități mici.

Cel mai mare importator de cereale în anul comercial 2023/2024 este Estonia, cu 14,7 milioane de tone. Urmează Italia cu importuri de 5,4 milioane de tone și Portugalia cu 1,8 milioane de tone.

Amitim că Guvernul a instituit prin OUG (OUG 74/2024) un sistem de licențiere a importurilor de cereale din Ucraina. Acesta este valabil până la 31 decembrie 2024.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: