Skip to content
Politică

România a retransmis la Bruxelles Planul Naţional Strategic. Ministrul Agriculturii: Beneficiem de 15,8 miliarde de euro pentru perioada 2023-2027

Inquam Photos / George Călin

Planul Naţional Strategic al României a fost trimis la Comisia Europeană, anunţă ministrul Agriculturii, Petre Daea. Este vorba de forma finală după operararea tuturor observaţiilor, după ce acest PNS a fost transmis prima dată la Comisia Europeană în 28 februarie, iar CE a evaluat documentul şi a trimis observaţii.

Planul Naţional Strategic al României a fost transmis la Comisia Europeană. După luni de muncă susţinută am reuşit să finalizăm Planul Naţional Strategic al României. Ieri,18 octombrie 2022, orele 19:30, s-a transmis la Bruxelles varianta finală a Planului Naţional Strategic care a fost agreată de către experţii Comisiei Europene. Specialiştii din minister, în dialog continuu cu fermierii şi cu structurile asociative din domeniu, au putut realiza cel mai important document pentru agricultura şi dezvoltarea rurală a României. Dialogul pe care l-am avut cu comisarul Janusz Wojciechowski pe problemele sensibile ne-a ajutat sa trecem peste obstacolele momentului”, scrie Petre Daea, pe Facebook.

Este documentul programatic pentru perioada 2023 -2027, cu obiective clare pentru dezvoltarea agriculturii, industriei alimentare şi a satului românesc.

Subvenţiile pe unitatea de suprafaţă şi pe cap de animal, sumele destinate investiţiilor în irigaţii, independenţa energetică, dotarea cu tehnică agricolă şi industria alimentară vor contribui la creşterea şi diversificarea producţiei în vederea asigurării hranei, creşterea veniturilor şi reducerea impactului negativ asupra mediului”, spune ministrul Agriculturii.

În vederea realizării acestor obiective, România beneficiază de o sumă de 15,8 miliarde de euro pentru perioada 2023-2027.

Felicitări tuturor acelora care şi-au adus contribuţia la realizarea acestui important obiectiv! Acum, în Ministerul Agriculturii şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, se lucrează la actele normative pentru realizarea cadrului legislativ şi a softului necesar accesării sumelor prevăzute pentru fiecare an. De aici încolo totul depinde de noi!”, afirmă Daea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *