România a semnat un acord de securitate și apărare cu Marea Britanie, menit să întărească parteneriatul de lungă durată dintre cele două state și să răspundă provocărilor actuale de securitate, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale. Potrivit surselor Observator, acordul presupune extinderea cooperării la nivel maritim, nu doar la nivel de poliţie aeriană, aşa cum este în prezent.
Acordul anunţat de ministrul Apărării Angel Tîlvăr presupune extinderea cooperării nu doar la nivel de poliţie aeriană, ci şi o colaborare maritimă. În prezent, militarii britanici asigură securitatea aeriană în România, iar până în luna iulie, când s-a încheiat misiunea, au fost prezenţi 200 de soldaţi britanici cu şase avioane Eurofighter. La nivel maritim se va crea un hub regional de antrenament. În plus, militarii români şi cei britanici vor participa la exerciţii comune de antrenament, primul urmând să se desfăşoare anul viitor.
În ceea ce priveşte centrul F-16 de la Feteşti, unde se antrenează şi piloţii ucraineni va fi permanentizat şi extins, a anunţat MApN.
Ce spune MApN
Miercuri, 13 noiembrie, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și secretarul apărării din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, John Healey, au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării, menit să întărească parteneriatul de lungă durată dintre România și Marea Britanie și să răspundă provocărilor actuale de securitate. Evenimentul a avut loc într-un context ce subliniază valorile comune euro-atlantice ale celor două națiuni, precum și angajamentul ferm pentru consolidarea securității colective.
„Este o mare onoare pentru mine să semnez, în numele Guvernului României, acest acord istoric. Este primul document pe care îl semnăm după reînnoirea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic din 2023, prin care se subliniază atât angajamentul ambelor părți față de valorile euro-atlantice, cât și dorința de a răspunde împreună provocărilor emergente de securitate”, a declarat ministrul Tîlvăr.
Acordul semnat astăzi consolidează și extinde bunele relații existente în domeniul apărării în vederea abordării comune a problemelor strategice curente cu beneficii reciproce pentru cele două forțe armate. Acesta va aborda domenii precum: logistica și sprijinul pentru apărare, tehnologia, achiziții și dezvoltarea capabilităților, planificarea resurselor, comunicații și informatică, contracararea amenințărilor hibride, exerciții, operații internaționale sub mandat ONU, controlul armamentelor, formare și educație militară.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News