România, aproape de dezastru economic: consumul s-a prăbușit, Dacia mută producția, Guvernul pierde încrederea băncilor

recesiune
Inquam Photos / Alex Nicodim

România se confruntă cu numeroase crize simultan, iar toate puse împreună devin semnalele unei crize economice. Cetățenii și companiile înregistrează scăderi de consum și producție, care pot avea consecințe grave ca în urmă cu aproape două decenii.

Pe urmele crizei din 2008

Piața imobiliară este în prăbușire în primele 2 luni din 2026, după ce vânzările de apartamente au scăzut cu 21% față de aceeași perioadă din 2025. Reducerea consumului și inflația foarte mare au o influență directă, deoarece românii evită să mai facă achiziții foarte scumpe sau să caute credite imobiliare.

Situația de pe piața imobiliară amintește de criza din 2008, când Guvernul de la acea vreme nu a luat în considerare semnalele care prevesteau o lovitură economică. Dacă această scădere a vânzărilor va continua, ea va fi urmată de o scădere a prețurilor imobiliarelor. Iar semnalele nu sunt deloc încurajatoare, deoarece criza petrolului va umfla și mai mult inflația, care în România este aproape 10%.

Scăderea de pe piața imobiliară este urmată de scăderea de pe piața mașinilor. În primele două luni din 2026, înmatriculările de mașini din România au scăzut cu 28,9%, cel mai mare declin din toată Uniunea Europeană. Țara noastră este cu mult sub media UE, care a fost de -1,2%.

Cele două statistici negative arată că românii nu mai au bani de achiziții scumpe și a scăzut foarte mult puterea de cumpărare. Veniturile au fost afectate, iar inflația face ca prețurile și cheltuielile să nu mai poate fi acoperite.

Consumul reprezintă motorul economiei românești

Consumul este motorul economiei românești și are o pondere de 60-70% din PIB. În ultimii ani, creșterea consumului a fost influențată de Guvern prin creșteri de salarii și pensii, dar simultan a mers cu o inflație tot mai mare și un deficit bugetar finanțat din împrumuturi.

Odată ce Guvernul s-a atins de veniturile cetățenilor, consumul a înregistrat imediat scăderi rapide și bruște. Începutul de 2026 arată scăderi foarte mari: consumul de alimente a scăzut cu 27,7%, consumul cu carburanți pentru autovehicule în magazine specializate cu 26,6%, iar vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun cu 21,5%.

Scăderea consumului poate fi controlată doar dacă scade și inflația, dar în România inflația se menține la aproape 10%, fiind în continuare cea mai mare din UE.

Criza petrolului va avea un impact semnificativ asupra scăderii consumului. Multe alimente și servicii (mai ales cele de transport) vor continua să fie tot mai scumpe. Și dacă vor fi mai scumpe, românii vor consuma tot mai puțin.

Dacia trage un semnal de alarmă

Dacia este perla economiei românești și impactul său este unul uriaș. Doar că semnalele pe care le transmite Dacia nu sunt deloc unele bune și arată că urmează o puternică criză.

În primele două luni din 2026, vânzările Dacia pe piața europeană au scăzut cu 30%. Acest lucru are impact direct asupra fabricii de la Mioveni. Dacă se vând mai puține modele, atunci va fi redusă producția.

Dacă până acum mașinile Dacia erau un simbol al României, în următorii ani vor deveni simbolul altor țări. Grupul Renault a confirmat că noile modele Dacia nu vor mai fi fabricate la Mioveni, ci în Turcia. O lovitură pentru economia românească. Dacia are deja două fabrici în Maroc, iar modelele sale electrice sunt produse în China. România riscă să piardă competiția cu toate țările, mai ales din cauza lipsei tehnologiei. Marocul atrage prin costul mic cu forța de muncă, însă Turcia și China au de partea lor tehnologie și infrastructura.

Chiar dacă România era principala bază a mașinilor Dacia, țara noastră nu are încă o fabrică pentru mașini electrice. Conducerea Renault nu a transmis că ar avea de gând să facă astfel de investiții în țara noastră, ci în ultimii ani a investit 400 de milioane de euro în fabrica din Turcia.

Pentru că România nu mai reprezintă principala atracție, grupul Renault a decis să concedieze circa 1.200 de persoane de la fabrica de la Mioveni. Scăderea producției la Dacia poate să ducă la efecte în lanț, pentru că multe alte fabrici și industrii depind de această producție.

Guvernul se chinuie să se împrumute

Guvernul are mari probleme și cu împrumuturile, ceea ce arată că sistemul bancar nu mai are încredere în instituțiile statului.

Ministerul Finanțelor a încercat de 7 ori să se împrumute 400 de milioane de lei de la bănci și a fost refuzat. A reușit la a opta tentativă, cu un împrumut de 400 de milioane de lei, pe 12 luni, la o dobândă de 6,44% pe an. România continuă să aibă cea mai mare dobândă din UE, dar băncile nu mai au încredere să-i dea statului credite pe termen lung. Dacă băncile vor refuza să mai împrumute statul, atunci Guvernul va trebui să apeleze la FMI, care va impune măsuri de austeritate mult mai dure decât cele din prezent.

Ratingul României continuă să fie BBB- cu perspective negative. Țara noastră e la un pas de categoria Junk. Orice decizie greșită poate să arunce țara în această categorie, de unde se pot declanșa noi probleme financiare și economice.

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: