Skip to content
Societate

România ar putea deveni a doua țară din UE care își lansează propriul satelit

Primul satelit românesc va fi lansat din zona Mării Negre, folosind o rachetă proiectată și fabricată exclusiv în țara noastră. Odată cu lansarea din iunie, România va pune pe orbită primul său satelit spațial, devenind a doua țară din Uniunea Europeană care face acest lucru, după Franța, transmite EU Reporter.

Conform Asociației Române pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA), o companie specializată în construirea de rachete și baloane de mare altitudine, lansarea este programată pentru debutul lui iunie.

" "

Prin implicarea în lansarea primului satelit românesc, ARCA își propune să câștige cei 10 milioane de euro oferiți de Comisia Europeană. Prin acordarea acestui premiu, Executivul comunitar își propune să stimuleze industria aerospațială europeană, astfel încât să producă rachete pentru lansarea de sateliți, la costuri scăzute și cu un impact mic asupra mediului.

Pe pagina de Facebook a ARCA se menționează că, anterior, asociația a provocat explozia în straturi îndepărtate ale atmosferei a două rachete stratosferice, a patru baloane stratosferice la scară largă, inclusiv a unui grup de baloane, și a primit două contracte de la Guvernul României și un altul de la Agenția Spațială Europeană. Este, de asemenea, în curs de elaborare a EcoRocket – o rachetă semi-reutilizabilă, alimentată cu abur, scrie b1.ro.

Volumul de informații care trebuie colectate în pregătirea lansării spațiale din iunie este unul de-a dreptul uluitor. Există cerințe foarte solicitante care trebuie îndeplinite astfel încât totul să decurgă conform planului.

Persoanele implicate în fiecare detaliu al proiectului trebuie să treacă mai întâi printr-un program foarte riguros de pregătire, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Aspectele tehnice sunt numeroase și foarte multe lucruri ar putea merge greșit.

Compania care se ocupă de lansare a precizat: „Misiunile de lansare coordonate de ARCA, care includ operațiuni navale, reprezintă cel mai complex tip de misiuni pe care îl desfășurăm. Ele necesită un efort excepțional de coordonare a operațiunilor, în strânsă cooperare cu unități implicate activ din marină, armată și aviația civilă. Măsurile de securitate pentru lansare sunt excepționale și suntem mândri de un procentaj de siguranță de 100%”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *