UPDATE 22:01
NATO a refuzat să comenteze informaţiile Bloomberg potrivit cărora România i-ar fi notificat pe aliaţi că propune candidatura preşedintelui Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar general al NATO. În schimb, într-un răspuns pentru News.ro, biroul de presă al NATO îndrumă către autorităţile române pentru a obţine un comentariu pe marginea acestui subiect, potrivit News.ro.
„Vă îndrumăm către autorităţile române, pentru orice comentariu pe care îl pot avea”, a declarat Daniele Riggio, ofiţer de presă la Biroul de Diplomaţie Publică al NATO.
UPDATE 22:00
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a afirmat, joi, întrebat dacă România a notificat aliaţii că îl nominalizează pe preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar general al NATO, că în numele Guvernului nu are date pentru a comunica pe acest subiect.
„Am văzut, împreună cu dumneavoastră. E o dezvoltare a unui subiect chiar în această după amiază despre ce se va întâmpla cu viitorul secretar general al NATO, cine va ocupa această poziţie. Am fost întrebat şi de alţi colegi de dumneavoastră, inclusiv care scriu pentru presa internaţională. Este un subiect de interes, nu numai în România, evident, dar în clipa de faţă în numele Guvernului nu am date pentru a comunica pe acest subiect”, a spus Mihai Constantin, întrebat dacă România a notificat alte ţări NATO că intenţionează să-l nominalizeze pe preşedintele Klaus Iohannis candidat la funcţia de secretar general NATO.
Întrebat cine face această nominalizare din partea României, Constantin a spus:
„Acum, nu cred că fiecare membru NATO trebuie să facă o nominalizare pentru Secretariatul general”.
„La nivel de NATO, din câte ştiu eu, deciziile se iau în unanimitate. Sunt discuţii politice care nu se pripesc, mai ales că vorbim despre cea mai înaltă funcţie din această organizaţie esenţială, mai ales în contextul pe care îl trăim de astăzi. Şi o să vedem dacă vom avea informaţii publice despre astea, cu siguranţă le voi putea comunica”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Știrea inițială
România a anunțat statele membre NATO că plănuiește să-l nominalizeze pe președintele Klaus Iohannis pentru funcția de secretar general al Alianței, au informat joi reporterii Bloomberg specializați în chestiuni de apărare și NATO.
“România i-a notificat pe ceilalți membri NATO că intenționează să îl nominalizeze pe președintele său, Klaus Iohannis, drept candidat pentru funcția de secretar general al NATO“, a scris jurnalista Jennifer Jacobs, aceasta precizând că acest anunț va “complica efortul celorlalți aliați de a-l instala pe Mark Rutte ca viitor secretar general”.
Contactată de CaleaEuropeană.ro, Administrația Prezidențială a precizat că nu comentează zvonuri apărute în spațiul mass-media.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News