E oficial! România a obţinut poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene. Ce portofoliu a obținut Mînzatu

Sursa foto: Facebook - Roxana Mînzatu

UPDATE 11:40

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi unul dintre cele mai importante portofolii – Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie.

„Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obţinut poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi unul dintre cele mai importante portofolii – Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie. Un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro. Practic, România devine parte a deciziei în Uniunea Europeană”, a anunţat, marţi, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

„Astăzi eforturile românilor au primit şi recunoaşterea binemeritată prin acest portofoliu ce combină o greutate politică semnificativă şi fonduri substanţiale ale UE, cu potenţial legislativ şi politic solid şi acces esenţial la serviciile şi agenţiile Comisiei”, a adăugat Ciolacu.

El a amintit că în prezent România este reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii Uniunii prin: Roxana Mînzatu, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar al unuia dintre cele mai relevante portofolii în arhitectura noii Comisii, Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European, Dragoş Benea, preşedinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE – Comisia REGIO, de dezvoltare regională.

„Aceste poziţii importante ocupate de România, prin membri ai familiei social-democrate europene, reprezintă în mod evident o recunoaştere în premieră a rolului şi importanţei ţării noastre la nivelul Uniunii Europene. Toţi cei care denigrau ţara noastră şi capacitatea noastră de negociere la Bruxelles au primit astăzi o lecţie extrem de dură: niciodată nu e bine să îţi vorbeşti de rău ţara peste hotare, ci să te lupţi şi să contribui la dezvoltarea ei”, a conchis Ciolacu.

Potrivit premierului, Roxana Mînzatu, propunerea României de comisar european, va coordona atât partea de educaţie, cât şi zona de politici sociale, dar şi programele de finanţare aferente acestor domenii, respectiv Fondul Social European Plus, Fondul Social pentru Climă şi Erasmus+.

–––––––––––

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să anunţe, marţi, componenţa noii echipe de comisari, iar potrivit unor surse oficiale România ar urma să primească şi funcţia de vicepreşedinte, cea mai înaltă primită de ţara noastră în cadrul Comisiei.

Propunerea României pentru postul de comisar european este Roxana Mînzatu.

Surse oficiale au declarat pentru News.ro că România ar urma să primească şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Portofoliul care a fost vehiculat pentru Romania este cel de Muncă, drepturi sociale şi locuinţe.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, săptămâna trecută, că negocierile pentru portofoliul comisarului european din partea României continuă şi a precizat că este tentant un portofoliu în zona socială, cu două direcţii generale în interiorul Comisiei, unde acel comisar este decident. De asemenea, Ciolacu a dezvăluit că este tentat şi un post de comisar care are atribuţii în interiorul Comisiei.

Alocarea portofoliilor celor 27 de comisari – câte unul din fiecare stat membru – este un moment-cheie în lansarea mandatului de cinci ani al noii Comisii, executivul european, potrivit AFP.

Uniunea Europeană trebuie să îşi stabilească priorităţile într-un moment geopolitic crucial, cu războiul din Ucraina, campania prezidenţială din SUA şi concurenţa economică din partea Chinei.

În culise, negocierile pentru aceste posturi au fost dureroase până în ultima clipă.

Luni, influentul comisar francez demisionar Thierry Breton a demisionat fulgerător, victimă a relaţiilor sale proaste cu Von der Leyen. Pentru a-l înlocui, Emmanuel Macron a propus un prieten apropiat, Stéphane Séjourné, ministrul demisionar al afacerilor externe.

Parisul speră la o vicepreşedinţie a Comisiei şi la un portofoliu larg dedicat „suveranităţii şi competitivităţii industriale şi tehnologice europene”.

Componenţa noii echipe va trimite un semnal cu privire la ponderea statelor membre, la echilibrul politic şi la direcţia pe care echipa executivă intenţionează să o ia la Bruxelles, la trei luni după alegerile marcate de o creştere a sprijinului pentru extrema dreaptă.

Reînvestită în iulie, Ursula von der Leyen urmează să îşi prezinte distribuţia liderilor grupurilor din Parlamentul European marţi dimineaţă, în marja sesiunii plenare de la Strasbourg.

Pe lângă înlocuirea surprinzătoare a lui Thierry Breton, incertitudinea persistă în Slovenia, unde aprobarea noului candidat Marta Kos de către parlamentul naţional a fost amânată.

La aceasta se adaugă controversa pe care liderii europeni se străduiesc să o dezamorseze cu privire la lipsa femeilor din viitoarea echipă: noul colegiu ar putea avea aproximativ zece femei din 27, fără a atinge paritatea promisă.

Înlocuirea lui Thierry Breton cu un alt bărbat, Stéphane Séjourné, nu a încetat să atragă critici. Séjourné este o „clonă” a lui Emmanuel Macron şi „alegerea, ca întotdeauna, a unui bărbat, aşa că de ce să ne deranjăm cu paritatea? Lumea veche”, a afirmatt eurodeputata Manon Aubry, liderul grupului stângii radicale.

Propunerea unui comisar este de competenţa „statelor membre”, a spus o purtătoare de cuvânt a Comisiei, menţionând „două criterii”: „competenţa şi paritatea”.

În urma recentului raport Draghi privind competitivitatea, Comisia ar putea să îşi clarifice priorităţile economice într-o Europă care se luptă să concureze cu China şi Statele Unite.

La stânga şi în rândul ONG-urilor, există temeri cu privire la o reorientare în detrimentul ambiţiilor climatice ale mandatului anterior.

„Nu este vorba de o diminuare a ambiţiei, este vorba de o fază de punere în aplicare”, asigură o sursă din cadrul comisiei. Dar cu mai puţini deputaţi verzi şi o extremă dreaptă mai numeroasă, „Parlamentul este foarte diferit de cel din 2019” şi rămâne de văzut „ce influenţă va avea acest lucru asupra subiectului”.

În acest sens, va fi analizat portofoliul alocat socialistei spaniole Teresa Ribera, care este angajată în problemele climatice. Poziţia sa antinucleară nu este pe placul unor ţări europene, precum Franţa.

După această prezentare a echipei lui Ursula von der Leyen, comisarii urmează să fie audiaţi în faţa deputaţilor europeni şi supuşi unui vot de aprobare, o luptă instituţională cu Parlamentul, care doreşte adesea să îşi marcheze teritoriul prin respingerea anumitor candidaţi.

„Este ca şi cum ai da un examen.” Pentru a se pregăti, comisarul trebuie să revizuiască «cartea de informare», o «biblie» despre ceea ce a făcut comisia anterioară şi care sunt obiectivele sale, spune o persoană apropiată de un comisar demisionar.

O serie de eurodeputaţi ar dori să îl răstoarne pe candidatul ungar, acuzat că nu ascultă cu atenţie Parlamentul European şi că este prea apropiat de poziţiile premierului naţionalist Viktor Orban.

În cadrul preşedinţiei ungare a UE, Orban urma să ia cuvântul miercuri la Strasbourg, dar şi-a anulat vizita din cauza furtunii Boris care afectează Europa Centrală.

Un alt subiect sensibil este reprezentat de zvonurile din presă cu privire la o posibilă vicepreşedinţie pentru Raffaele Fitto, ministrul italian pentru afaceri europene în guvernul de extremă dreapta al Giorgiei Meloni.

Stânga şi centrul şi-au anunţat opoziţia faţă de acest lucru.

Roxana Mînzatu este propunerea României pentru postul de comisar european.

Citeste mai mult aici

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: