Cumetriile Austriei cu Rusia: România blochează accesul Vienei la NATO 

suport-NATO
Sursa foto: pixabay

Analiștii militari și politici consideră că două ar fi motivele principale pentru care România a decis să blocheze participarea Austriei la reuniuni ale NATO.

România are perfectă dreptate atunci când blochează accesul Austriei la NATO, consideră analiștii militari și cei politici.

„Nu vorbim de o răzbunare a României pentru decizia cu interzicerea intrării în Schengen. Mai repede este o pârghie de negociere atunci când Bucureștiul își susține interesele. Nu trebuie să stăm cu capul plecat în fața Austriei pentru că, să nu uităm că din cauza deciziilor luate la Viena, pierderile financiare ale României sunt imense. Apoi, ei nu au venit cu argumente reale când au spus că nu ne primesc în Schengen. Atunci ar trebui să ne motivăm noi deciziile? În niciun caz. Plătim cu aceeași monedă, practic“, susține analistul militar Aurel Cazacu pentru Adevarul.ro.

Vulnerabilitate pentru Alianță

Acesta mai spune că mai este și latura strategică a acestei probleme.

„Să nu uităm că, deși începuse războiul din Ucraina, cancelarul austriac Karl Nehammer a fost la Moscova. Este deja știut că Austria și Rusia au niște relații mai speciale de colaborare în mai multe domenii, și nu de ieri, de ani întregi. Păi dacă între cele două părți există relații economice, de ce nu ar exista și relații între serviciile secrete? De fapt, eu sunt sigur că serviciile rusești sunt infiltrate puternic și de multă vreme la Viena pe toate palierele, inclusiv cel militar și al informațiilor secrete, și astfel putem vedea o vulnerabilitate pentru NATO o eventuală colaborare cu Austria. Cred că putem discuta de un real pericol pentru Alianță și mai spun că România ar trebui să pună problema în discuție la NATO. Trebuie să fim foarte atenți când abordăm această chestiune. Să nu uităm că noi suntem cei care apărăm flancul estic al Alianței și am fi printre primii care ar avea probleme în caz de escaladare“, a mai precizat Aurel Cazacu.

La rândul lui, fostul ministru al Afacerilor Externe Cristian Diaconescu consideră că, în contextul de la graniță, cu războiul la ușă, România are responsabilități mult mai mari atunci când vine vorba de aprobarea unei asocieri voluntare a NATO într-un parteneriat cu o altă țară.

„Sunt decizii care trebuie bine cumpănite chiar și în paralel cu problema Schengen unde Viena a pus pe tapet informații cu totul false. În plus, sunt puncte de vedere care susțin că o astfel de asociere voluntară a NATO cu Austria vine cu o vulnerabilitate pentru Alianță, iar aici este problema autorităților de la Viena care trebuie să demonstreze cu argumente că nu este așa“, a precizat fostul ministru al Afacerilor Externe.

Se poate negocia și pe alte baze

Pe de altă parte, contraamiralul (r) dr. Constantin Ciorobea, care a fost locţiitor al şefului Secţiei operaţii informaţionale din Comandamentul NATO din Italia și cunoaște foarte bine procedurile aliate, spune că asocierea dintre NATO și Austria prin „Parteneriatul pentru Pace“ poate veni cu unele probleme de securitate pentru Alianță, dar că acestea sunt oarecum limitate.

„Având în vedere relațiile Vienei cu Moscova, riscurile de securitate nu pot fi excluse, dar informațiile la care vor avea acces cei doi ofițeri austrieci vor fi strict limitate. Astfel, de exemplu, ei nu vor avea acces la planurile de apărare ale NATO și vor primi informații extrem de limitate. La majoritatea ședințelor care se organizează în comandamente, ei nu vor participa și, repet, vor avea un nivel limitat de acces, nu vor ajunge la ei datele strategice“, spune contraamiralul.

Constantin Ciorobea vede cu ochi buni decizia Bucureștiului de a amâna o decizie în legătură cu accesul ofițerilor austrieci la NATO.

„Noi am decis să contrabalansăm decizia Austriei în legătură cu Schengen și România, și bine am făcut. La arătăm că putem negocia și pe alte baze, dacă se dorește asta. Alianța nu este deranjată foarte mult de decizia noastră pentru că de fapt NATO nici nu prea are mare nevoie de Austria, în fond. Sigur, nu putem amâna la infinit o decizie, dar arătăm că și noi putem face probleme, dacă este cazul“, a subliniat contraamiralul.

Presa de la Viena susține că, după ce Austria, împreună cu Țările de Jos, nu au fost de acord cu aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, Bucureștiul răspunde dur și ar fi blocat accesul a doi ofițeri austrieci la operațiunile desfășurate în cooperare cu NATO. Delegația României la NATO nu a dorit să comenteze această chestiune.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: