România înregistra cele mai preţuri la alimente şi băuturi nealcoolice în anul 2023, urmată de Polonia şi Slovacia, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform INS, care are la bază datele Eurostat, România era în 2023 cel mai ieftin stat din UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice” (75%), urmată de Polonia şi Slovacia (82%), în timp ce la polul opus se afla Luxemburg (125%) şi Danemarca (123%).
În anul 2023, pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final se plătesc 100 de euro la nivelul UE, iar la cele două extreme, 145 euro în Danemarca, respectiv 59 euro în Bulgaria.
Cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final al gospodăriilor populaţiei, în cadrul statelor-membre, a fost înregistrat în Bulgaria, fiind cu 41% mai mic decât media UE, urmată de România (39% sub media UE).
În anul 2023, în rândul statelor-membre ale UE, cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei s-a înregistrat în Danemarca (45% peste media UE), urmată de Irlanda (37% peste media UE), Luxemburg (34% peste media UE) şi Finlanda (24% peste media UE).
Totodată, Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupele „Băuturi alcoolice şi tutun” (69%), „Îmbrăcăminte şi încălţăminte” (82%) şi „Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (38%), urmată de Polonia, pentru grupa „Băuturi alcoolice şi tutun” (77%) şi de Croaţia pentru grupa „Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (44%).
În schimb, Danemarca are cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru produsele cuprinse în grupele „Îmbrăcăminte şi încălţăminte” (130%) şi respectiv „Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (189%) , iar Irlanda este cea mai scumpă ţară din UE la produsele din grupa „Băuturi alcoolice şi tutun” (208%).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News