Skip to content
Social Știri

România, condamnată la CEDO pentru refuzul şcolarizării unui deţinut. Statul trebuie să-i plătească 2.000 de euro despăgubiri

România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul unui deţinut căruia i s-a refuzat dreptul la şcolarizare, fiind încălcat, astfel, dreptul la educaţie prevăzut de Articolul 2 din Protocolul 1 la Convenţie. Statul trebuie să-i plătească deţinutului 2.000 de euro despăgubiri morale.Statul român a fost condamnat de CEDO în Cazul Flămînzeanu împotriva României, pentru încălcarea dreptului la educaţie, potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanţii APADOR-CH.

În 2008, când avea 27 de ani, Marian Flămânzeanu a fost condamnat pentru furt şi închis la Penitenciarul Rahova. Între 2007-2009 el a făcut clasele III-IV în penitenciar, iar din 2010, când a fost mutat la Penitenciarul Jilava, a făcut numeroase cereri pentru a-şi continua studiile cu clasele V-VIII.

În 2011, aflându-se încă în detenţie, Marian Flămînzeanu a scris APADOR-CH şi a cerut ajutorul ca să ajungă la CEDO. Cazul a fost preluat de APADOR-CH, prin avocata Nicoleta Popescu, şi reprezentat la CEDO.

Flămînzeanu a invocat în apărarea cererii sale Legea 84/1995 – care prevede că educaţia de 10 clase este obligatorie – şi Legea 275/2006, de executare a pedepselor, care prevede de asemenea cerinţa pentru deţinuţi de a urma clasele de învăţământ obligatoriu pe perioada privării de libertate. El a motivat că în detenţie a înţeles importanţa pe care o are educaţia şi rolul acesteia în găsireaunui loc de muncă.

CEDO a admis că dreptul la educaţie nu este unul absolut, însă constată că autorităţile române nu au făcut demersuri suficiente pentru a găsi soluţii în cazul Flămânzeanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *