Skip to content
Energie Știri

România, condamnată să piardă miliarde de euro din comerțul cu produse petrochimice și chimice

Deficitul comercial a României a depășit 15 miliarde de euro anul trecut. Importurile de bunuri și servicii ale țării noastre au fost cu 15 miliarde de euro mai mari decât exporturile iar jumătate din această sumă reprezintă deficit pe produse chimice și petrochimice, adică industriile care aproape au dispărut din România. La nimic nu stăm mai rău, din punct de vedere al comerțului, decât la acest capitol. Iar acum, odată cu intrarea Oltchim în faliment, va fi chiar și mai rău, banii care ies , an de an, din România pentru a crea locuri de muncă în alte țări urmând să fie încă și mai mulți.

Dacă la ceea ce înseamnă petrochimie, încă din anii 2.000 suntem pe deficit (în creștere an de an, pentru că necesarul a crescut odată cu economia), capacitățile industriale închizându-se una după alta (RAFO, Carom, Arpechim și ultimul exemplu, Oltchim), fără ca noi investiții să fie făcute, la capitolul îngrășăminte, faptul că importăm mai mult decât exportăm este de data relativ recentă. Punctul de inflexiune a fost anul 2014, când raportul export/import s-a inversat.

În 2012, chimia românească mergea la turație maximă, cu toate fabricile de îngrășăminte lucrând din plin. A urmat liberalizarea pieței de gaze pentru clienții industriali, care a dus la aproape o dublare a prețului gazului între martie 2013 și aprilie 2014. Fabricile au mers din rău în mai rău, pentru ca, în perioada 2014 – 2016, să se închidă aproape toate. Este vorba despre cele din grupul InterAgro (6 la număr), doar Azomureș Târgu-Mureș (Ameropa Elveția) rămânând încă în funcțiune. Până în ziua de azi sunt în insolvență și închise (proprietarul a primit și o pedeapsă cu închisoare) iar acest lucru a condus, pe datele Statisticii, la o debalansare totală a comerțului României cu produse chimice.

În 2012, România exporta peste 2 milioane de tone de îngrășăminte de toate felurile (azotați, potasice, fosfatice și compuse), în valoare de 710 milioane de euro. Producția era evident mai mare, pentru că, normal, existau și livrări la intern. Cumpărătorii erau din Bulgaria, Italia, Franța, Turcia, până în SUA și chiar Guatemala. Importurile, în același an, erau de 450.000 de tone și 263 de milioane de euro rezultând un excedent de 450 de milioane de euro.

Anul 2013 aduce o evoluție încă bună a comerțului cu îngrășăminte, cu excedent comercial, mai mic însă ca în 2012, circa 200 de milioane de euro. În 2014, începe declinul: exporturile românești se cifrează la 1, 2 milioane de tone (încă exportam cantități mari în Ungaria, SUA, chiar și Argentina) în valoare de 306 milioane de euro în timp ce importul era de 311 milioane de euro. Au urmat doi ani în care deficitul comercial s-a adâncit, pentru ca în 2017 să ajungă la 420 de milioane de euro. Nu am mai exportat decât de 114 milioane de euro, apărând o piață majoră nouă – China, în timp ce importurile erau de 533 milioane euro. Germania, Ungaria, Bulgaria și Rusia au inundat cu fertilizatori piața locală.

În sfârșit, în primele 11 luni ale anului 2018, importurile ajunseseră la 458 de milioane de euro, corespunzător unei cantități de 1,2 milioane de tone de îngrășăminte. Exporturile sunt de doar 450.000 de tone în valoare de 110 milioane de euro, adică deficitul comercial  ajunge, între ianuarie și noiembrie, la 340 de milioane de euro.

Dacă luăm perioada 2014 – 2018, strict pe datele INS, vedem cum peste 1,6 miliarde de euro au ieșit din România pe comerțul cu îngrășăminte, alimentând industriile de profil din țările vecine. Culmea, perioada în care România a pierdut cel mai bun din acest tip de comerț a coincis cu perioada cea mai bună pentru agricultură. Cu precădere ultimii doi ani, 2017 și 2018, au adus o creștere remarcabilă a  producției agricole, România ajungând primul jucător din UE la porumb și floarea-soarelui și pe poziții fruntașe la grâu și soia. Practic, cu cât fermierii au produs mai mult, cu atât au avut nevoie de mai multe îngrășăminte de import, pentru că de la intern nu aveau de unde să ia. Astfel, chimia românească, fiind închisă, nu a putut beneficia de creștere agriculturii, cu impact și pe absența locurilor de muncă din domeniu dar și asupra potențialelor taxe și impozite ce ar fi revenit statului. Iar cum agricultura are un potențial încă și mai mare, și cererea de îngrășăminte de import va crește.

CNP: Majorarea deficitelor a fost generată de închiderea fabricilor

Momentul închiderii fabricilor de procesare a gazului a coincis cu momentul în care balanța comericală din îngrășăminte a început să fie din ce în ce mai proastă. O spune clar chiar Comisia Națională de Prognoză, instituția de stat care face prognoze și fundamentează dezvoltarea economico-socială a țării conform cu programul de guvernare și strategiile naționale, într-o analiză pe deficite făcută în noiembrie 2018. “Majorarea deficitelor comerciale cu îngrășăminte a fost generată de închiderea majorității combinatelor în 2013-2014 (în care nu s-au făcut alte investiții). Dacă până în 2013 s-au înregistrat mai ales surplusuri comerciale, odată cu liberalizarea prețului gazelor naturale și cu celelalte dificultăți ale sectorului de îngrășăminte chimice deficitele comerciale s-au majorat în fiecare an – aproximativ 1,35 miliarde de euro numai în ultimii trei ani și jumătate. Impactul cel mai mare asupra deficitului comercial l-a avut componenta de îngrășăminte chimice, în contextul în care a avut loc reducerea de 20 de ori a exporturilor acestor bunuri în 2016 față de 2011”.

Potrivit CNP, pentru ca deficitele comerciale să se atenueze, nu există decât o singură soluție: producția să reînceapă. Instituția nu spune cum se poate face acest lucru, dar este evident că presupune ca fabricile să fie în funcțiune. Aceasta se poate face fie prin investiții noi în domeniu(de durată – n.r.), fie prin redeschiderea fabricilor acum în conservare.

“Peste 7 miliarde de euro pierdem anual din comerțul cu produse chimice și petrochimice. Nu mai avem industrie, am închis fabricile. Bine că l-am băgat la pușcărie pe Ioan Niculae, care producea, dădea de muncă, ca să cumpărăm acum tot de prin vecini”, spune și deputatul Remus Borza, cunoscut pentru că este cel care a scos Hidroelectrica din insolvență.

Cum se poate rata o șansă uriașă

Economia României crește, agricultura crește și mai mult, iar perspectivele din domeniu sunt promițătoare, având în vedere miliardele din fonduri europene care vor ajunge la fermieri și începerea programelor de refacere a sistemului de irigații. Acest lucru înseamnă că și necesarul de fertilizatori crește, însă producția locală este total insuficientă. Prin urmare, importurile vor crește și mai mult. Cu privire la această problemă, anul trecut, Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), a  susţinut că este evident că ţara noastră consumă ceea ce produc alte state. “Ţara noastră nu produce şi, din păcate, iată că degeaba avem resurse naturale, cum este gazul metan, dacă nu mai producem îngrăşăminte, nici produse petrochimice, care figurează ca valoare adăugată la gazul metan, ci îl vom arde în sobe, dacă avem noroc. Deci, deficitul este alarmant, uitaţi-vă că avem deficit şi la animale, şi la produse alimentare. De unde pretindem că asta este prioritatea şi puterea şi averea României, iată că importăm şi mâncare mai mult decât producem şi exportăm”, a apreciat oficialul citat.

În decembrie 2018, Guvernul PSD-ALDE promova OUG 114 care promova, printre alte măsuri financiar-fiscale, plafonarea pentru trei ani, începând cu 1 aprilie 2019, plafonarea prețului de vânzare al gazelor de producție internă către consumatorii casnici și unii industriali, prin alocare ANRE, în funcție de intensivitatea lor în consumurile energetice. Atunci, Liviu Dragnea, șeful PSD preciza că plafonarea prețului gazului la producător este necesară “ca să nu punem economia în genunchi. Să nu mai aibă producătorul un profit de peste 100%. Să aibă mai mult ca alte afaceri din Romania, dar nu așa. Cu plafon de 68 lei/Mwh pe lanț nu se mai ajunge la 140 lei. Intervine ANRE și nu se mai poate”. Comunitatea de afaceri, cu precădere industria petrolieră, dar și Comisia Europeană au criticat vehement OUG, spunând că destabilizează piața și că întrerupe procesul de liberalizare al ei. CE a și demarat procesul de infringement asupra României.

În martie,  ANRE a publicat alocarea pentru sectorul industrial –  1 miliard de metri cubi, din care fabricile de îngrășăminte, cel mai intensive în gaz(70%) primeau 250 de milioane de metri cubi, dintr-un necesar de 2,7 miliarde anual. Ioan Niculae, acționar majoritar InterAgro, a  apreciat că această alocare nu îi este de niciun folos, având în vedere cantitățile, spunând că fabricile nu pot merge doar câteva zile, pentru ca apoi să fie închise. Acesta a mai precizat că va încerca să aducă din import gaze, pentru a reporni fabricile, pentru că livrările din intern îi sunt interzise. “Toate cererile noastre de a obţine oferte de la cei doi producători români (n.r. OMV Petrom şi Romgaz) au fost sortite eşecului. În mai puţin de jumătate de oră primim invariabil acelaşi răspuns: nu avem cantitate pentru voi”.

Există posibilitatea ca toate instalațiile din fabricile de îngrășăminte să fie tăiate la fier vechi, chiar în acest an, după cum a spus Niculae, caz în care și industria chimică din România va dispărea. Este o consecință a limitelor procedurii de insolvență, în care se află fabricile. De altfel, omul de afaceri a mai spus că ori reîncepe producția în acest an, ori închide definitiv ce e acum doar în conservare.

Acum, reprezentanți ai celor șase fabrici, la care se adaugă Niculae, ca acționar majoritar InterAgro, cer audiență la prim – ministrul Viorica Dăncilă pentru a vedea dacă se poate găsi o soluție comună pentru ca acestea să poată reporni sau sunt condamnate. “Menționăm că realizarea acestei întâlnıri este importantă având în vedere necesitatea de a decide, în perioada imediat următoare, reluarea activități pe aceste platforme industriale sau dezafectarea acestora”, se arată în cererea trimisă premierului.

România are circa 9 milioane de hectare de teren agricol, un necesar de îngrășăminte chimice de peste 2,5 milioane de tone, din care peste 2 milioane se importă, șapte fabrici care le pot produce, din care șase, cele ale InterAgro, sunt acum închise și în conservare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *