Skip to content
Politică

România, corigentă la absorbția fondurilor europene. Radu Soviani: Nu folosim banii pentru ce trebuie! EXCLUSIV

Când vorbim despre economia Românei, ne gândim inclusiv la stadiul în care se află țara noastră din punctul de vedere al absorbției fondurilor europene, cât și la o comparație cu statele asemănătoare ca statut politico-economic, iar aici ne referim la Ungaria și Polonia, țări ex-comuniste.

În acest context, redacția PSnews.ro l-a contactat marți pe economisul Radu Soviani pentru a analiza stadiul în care se află România privind absorbția fondurilor europene, sub actuala guvernare. Astfel, analistul economic declară faptul că România se află pe perioada anului 2018 la o absorbție mai mare decât în anul 2017, fiind vorba de primele 8 luni, dar cu toate acestea dinamica absorbției este în continuă scădere de la lună la lună.

Mai mult, Radu Soviani atrage atenția că nu absorbim cu foarte mult față de cât cotizăm la Uniunea Europeană, noi beneficiind de un plus de doar câteva sute de milioane de euro la modul practic. De asemenea, economistul subliniază că banii europeni disponibili nu sunt absorbiți pentru proiecte esențiale precum cele de infrastructură care aduc plus-valoare economiei.

„Din punctul de vedere al absorbției, ne uităm la cifre. Aparent, cât și faptic, încasările sunt mai mari în primele 8 luni ale acestui an, date pentru care avem cifrele din execuția bugetară. Au fost absorbite 8,1 miliarde de lei față de 7 miliarde de lei anul trecut. Asta înseamnă o creștere de 17,9%. Este vorba despre sumele absorbite efectiv. 

Dar, atenție că actualul Guvern a început cu un procent mai ridicat de absorbție față de anul trecut. S-a pornit spre 30% apoi a scăzut spre 26%, 25%. Practic, ceea ce vedem de la lună la lună este că dinamica absorbției de fonduri europene este extrem de fermă în ceea ce privește scăderea ei. În fiecare lună avem cifre care se vor dovedi mai bune în luna actuală față de luna următoare. Spre exemplu, avem acum această creștere de 17,9%. Ceea ce avem absorbit până în momentul de față este undeva la 1,7-1,8 miliarde de euro în acest an. Această sumă nu este departe de suma plătită ca și contribuție pentru bugetul Uniunii Europene care este undeva la 1,4 miliarde de euro. Așadar, absorbția netă, efectivă, dacă anul trecut a fost mizerabilă, astăzi este în continuare foarte slabă. Încasăm cu doar câteva sute de milioane de euro mai mult decât plătim ca și contribuție la bugetul Uniunii Europene. Asta pe de-o parte. 

Pe de altă parte, din punctul meu de vedere în mod voit se urmărește o absorbție care este ceva mai mare din punctul de vedere al cifrelor de anul trecut, dar categoric nu este eficientă. Dacă scoatem din sumele efectiv absorbite subvențiile europene pentru agricultură – plățile directe, ajungem să fim contributori neți ai bugetului european, în acest an. Ceea ce ne conduce la concluzia că și în acest an, absorbția fondurilor europene e mizerabilă. De ce? Nu avem defalcată o situație care prezinte proiectele europene pentru care s-au absorbit acești bani. Ceea ce știm este că proiectele cu valoare adăugată, respectiv cele de infrastructură, care crează locuri de muncă și care furnizează taxe și impozite mai departe și dezvoltă economia, cum ar fi autostrăzile, pentru care există bani europeni, sunt total ignorate.

Mai mult decât atât, Guvernul preferă ticăloșia parteneriatului public-privat în locul absorbției finanțărilor de la Uniunea Europeană. De ce preferă acest lucru? Pentru că în cazul parteneriatului public-privat, Guvernul mai vine cu o premieră și anume pune bani în acest parteneriat, în nicio economie normală parteneriatul public-privat nepresupunând sume consinstente alocate de la buget. Nu! Statul vine cu nevoia într-un parteneriat public-privat și privatul vine cu finanțarea. La noi statul vine și cu nevoia și cu finanțarea și vine cu finanțare de la buget în loc să absoarbă bani de la UE. Au chinezii o vorbă: noi construim spre exemplu un pod peste un râu în parteneriat public-privat, în sensul că noi punem râul, adică condiții naturale, și voi veniți cu banii, pe când noi punem și râul, punem și banii și ajungem la niște sume exorbitante în ceea ce privește costurile lucrărilor de infrastructură, a spus analistul economic.

Chestionat referitor la cum stă România la capitolul absorbție fonduri europene comparativ cu Polonia sau Ungaria, Radu Soviani a reliefat că statele acestea au folosit mai eficient banii decât țara noastră pentru proiecte de infrasturctură, străzi, școli sau spitale.

„Raportat la dinamica absorbției stăm ceva mai bine întrucât statele vecine au avut tot timpul o absorbție foarte bună. La exercițul bugetar de până în 2014, Polonia a avut undeva la 104% absorbție. De asemenea, tot față de statele vecine, acolo există infrastructură pe bani europeni pe când la noi nu. Așadar, nu neapărat procentele de absorbție sunt cele mai relevante în comparația cu statele apropiate ci ceea ce faci cu banii. În momentul de față noi putem spune clar că nu facem din bani europeni ceea ce ar trebui să facem, adică infrastructură publică, străzi, școli sau spitale, a conchis Radu Soviani pentru PSnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *