România cumpără rachete AIM-120 AMRAAM de la Statele Unite. Acestea sunt compatibile cu avioanele F-16 și F-35

Avion Royal Air Force
Sursa foto: Royal Air Force

Statele Unite ale Americii au aprobat vânzarea de rachete AIM-120 AMRAAM către România, pentru a oferi capabilităţi aer-aer avansate pentru Forţele Aeriene Române. Vânzarea iniţială a fost evaluată la aproximativ 180 de milioane de dolari, cu opţiunea de a achiziţiona rachete suplimentare, transmite misiunea diplomatică americană la Bucureşti, potrivit Agerpres.

Această vânzare contribuie la efortul de modernizare a Forţelor Aeriene Române, rachetele AIM-120 fiind compatibile cu avioanele F-16 ale României, dar şi cu alte aeronave NATO şi americane, inclusiv avioanele F-35, arată sursa citată.

Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, a felicitat România pentru această achiziţie importantă, despre care a menţionat că „va creşte substanţial capacitatea Forţelor Aeriene Române de a apăra teritoriul României şi de a contribui la pacea şi stabilitatea în regiune”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: