”Romania Day on Broadway” este o iniţiativă excelentă pe care o sprijinim, pentru că oferă oportunitatea de a vorbi despre cultura românească, despre tradiţii şi despre ceea ce noi facem destul de puţin în afara României, a declarat, duminică, pentru Agerpres ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru.
„Am fost pentru prima dată la acest estival acum doi ani, când ambasada a fost doar invitată, nu s-a implicat în organizare şi mi s-a părut o iniţiativă excelentă să ai acest bulevard faimos – Broadway din districtul financiar al New York-ului, oraşul care nu doarme niciodată, să ai o asemenea şansă. Şi anul acesta am decis să ne implicăm. Deci ambasada a fost unul dintre organizatori, ne-am implicat financiar, am sprijinit acest festival, pentru că mi se pare o extraordinară oportunitate de a vorbi despre cultura românească, despre tradiţii, despre ceea ce noi facem destul de puţin în afara României, adică soft power, să ajungi la omul de rând, la americanul de rând şi să poată să guste, la propriu şi la figurat, puţin din România. Am văzut câteva mii de români şi americani încă de la primele ore ale dimineţii, ca şi mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova, şi asta nu poate decât să să ne bucure”, a transmis ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru.
Acesta a precizat că românii din SUA ar dori să vadă mai mult de la autorităţi iniţiative care să-i implice pe românii americani, pentru că puţini sunt organizaţi sub diferite iniţiative.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News