Căpitanul naţioinalei Ucrainei, Taras Stepanenko, a declarat luni, după meciul cu România, scor 0-3, că tricolorii au meritat victoria şi că golul marcat de Nicolae Stanciu a fost un EUROgol.
„Sunt foarte dezamăgit de prestaţia noastră. Astăzi nu am fost echipa pe care am fost întotdeauna. România a meritat această victorie, iar noi trebuie să continuăm să mergem mai departe. Mai avem două meciuri şi trebuie să fim puternici şi să schimbăm situaţia. Uneori, lucrurile rele se întâmplă în cele mai importante momente, iar acesta a fost cazul astăzi. Am controlat jocul, am fost pe minge, dar am fost pedepsiţi imediat pentru prima greşeală. La aceste turnee, uneori trebuie să joci simplu în faţa porţii tale, iar antrenorul ne-a avertizat în legătură cu acest lucru înainte de meci. Aş numi golul lui Stanciu un „EUROgol” – a fost un şut foarte frumos. Dar, ca să fiu sincer, am fost foarte încrezător că vom fi mai agresivi în repriza a doua, vom marca şi vom întoarce situaţia. Din păcate, nu s-a întâmplat”, a spus Stepanenko, potrivit site-ului UEFA.
Naţionala României a început cu o victorie categorică parcursul la Campionatul European din Germania, scor 3-0 cu Ucraina, la Munchen, în grupa E. Victoria vine la o zii după ce selecţionerul Edward Iordănescu a împlinit 46 de ani. Tricolorii au fost susţinuţi din tribune de zeci de mii de suporteri.
Golurile României au fost marcate de Stanciu (29), R. Marin (53) şi Drăguş (57).
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News